Back

Cuvântul credintei

Buletin al Parohiei Ortodoxe “Mihai Viteazul” Alba Iulia 

Anul I, nr. 23, Motto:“Trupul nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, si Domnul este pentru trup!” ( I Corinteni 6, 13)

Apostolul - Evrei 9

11. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunãtãtilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare si mai desãvârsit, nu fãcut de mânã, adicã nu din zidirea aceasta;
12. El a intrat o datã pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de tapi si de vitei, ci cu însusi sângele Sãu, si a dobândit o vesnicã rãscumpãrare.
13. Cãci dacã sângele tapilor si al taurilor si cenusa junincii, stropind pe cei spurcati, îi sfinteste spre curãtirea trupului,
14. Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfã fãrã de prihanã, va curãti cugetul vostru de faptele cele moarte, ca sã slujiti Dumnezeului celui viu?

Galateni 3

23. Iar înainte de venirea credintei, noi eram pãziti sub Lege, fiind închisi pentru credinta care avea sã se descopere.
24. Astfel cã Legea ne-a fost cãlãuzã spre Hristos, pentru ca sã ne îndreptãm din credintã.
25. Iar dacã a venit credinta, nu mai suntem sub cãlãuzã.
26. Cãci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta în Hristos Iisus.
27. Cãci, câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbrãcat.
28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bãrbãteascã si parte femeiascã, pentru cã voi toti una sunteti în Hristos Iisus.
29. Iar dacã voi sunteti ai lui Hristos, sunteti deci urmasii lui Avraam, mostenitori dupã fãgãduintã.

Evanghelia -Marcu 10

32. Si erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Si ei erau uimiti si cei ce mergeau dupã El se temeau. Si luând la Sine, iarãsi, pe cei doisprezece, a început sã le spunã ce aveau sã I se întâmple:
33. Cã, iatã, ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi predat arhiereilor si cãrturarilor; si-L vor osândi la moarte si-L vor da în mâna pãgânilor.
34. Si-L vor batjocori si-L vor scuipa si-L vor biciui si-L vor omorî, dar dupã trei zile va învia.
35. Si au venit la El Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învãtãtorule, voim sã ne faci ceea ce vom cere de la Tine.
36. Iar El le-a zis: Ce voiti sã vã fac?
37. Iar ei I-au zis: Dã-ne nouã sã sedem unul de-a dreapta Ta, si altul de-a stânga Ta, întru slava Ta.
38. Dar Iisus le-a rãspuns: Nu stiti ce cereti! Puteti sã beti paharul pe care îl beau Eu sau sã vã botezati cu botezul cu care Mã botez Eu?
39. Iar ei I-au zis: Putem. Si Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veti bea, si cu botezul cu care Eu mã botez vã veti boteza.
40. Dar a sedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregãtit.
41. Si auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov si pe Ioan.
42. Si Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: stiti cã cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele si cei mai mari ai lor le stãpânesc.
43. Dar între voi nu trebuie sã fie asa, ci care va vrea sã fie mare între voi, sã fie slujitor al vostru.
44. Si care va vrea sã fie întâi între voi, sã fie tuturor slugã.
45. Cã si Fiul Omului n-a venit ca sã I se slujeascã, ci ca El sã slujeascã si sã-Si dea sufletul rãscumpãrare pentru multi.

Back to Top

Pretul plãcerii

Asistãm, pe zi ce trece, la o eliminare tot mai evidentã din viata noastrã a tainicului, a firescului si a bunului simt. Sistemul valorilor este rãsturnat sau relativizat, patima devine a doua fire a omului, iar «cultura» este fãcutã de mass-media.
Acesta este contextul în care noi suntem chemati sã strigãm împreunã cu proorocul Isaia: “Vai de cei ce zic rãului bine si binelui rãu” (Isaia 5, 20) si sã ne precizãm pozitia atât în lãuntrul nostru cât si în mediul unde muncim sau trãim. Umberto Eco are dreptate când afirmã: “Televiziunea îi abrutizeazã pe oamenii cultivati si îi cultivã pe cei care duc o viatã abrutizantã”. Dar nu numai televiziunea, ci întreaga mass-media a devenit o trambulinã care ne înfãtiseazã domnia banului si a plãcerii. Aproape nu mai existã film, reclamã sau revistã care sã nu te provoace spre plãcerea trupeascã. De la cea mai fragedã vârstã si pânã la cei bãtrâni, oameni care merg sau care nu merg la bisericã, credinciosi sau mai putin credinciosi, intelectuali sau simpli muncitori, cu totii suntem supusi acestei ofensive a desfrâului mediatic care ne perverteste întâi mintea, iar dacã ne lãsãm acaparati ne degradeazã întreaga fiintã, ne dezumanizeazã.
Normalitatea, astãzi, nu mai are nimic de-a face cu Adevãrul revelat, ci doar cu «firescul» promovat de «civilizatia» mass-media. Primind zilnic «portii» erotice la televizor sau rãsfoind ziare si reviste cu reclame «fierbinti» ajungem în situatia de a nu mai considera pãcat ceea ce este de fapt pãcat. Ne obisnuim cu acest drog si ajungem, de multe ori, chiar sã-l cãutãm inconstient, considerând cã suntem, cumva, la distantã, si în plus îi judecãm pe cei care îl promoveazã.

De ce este desfrâul mediatic pãcat?

Pentru a realiza grozãvia acestei «culturi» media avem nevoie de anumite repere duhovnicesti, iar pentru a o depãsi ne trebuie – asemeni cuvioasei Maria Egipteanca (cititi viata ei!) – credintã, pocãintã, smerenie si mai ales perseverentã.
De ce este desfrâul mediatic – pornografia, filmele, revistele sau spectacolele sexy s.a. – pãcat? În primul rând pentru cã este condamnat de Sfânta Scripturã. În porunca a VII-a din Decalog citim: “Sã nu desfrânezi” (Iesire 20, 4), iar Mântuitorul merge si mai departe zicând cã “oricine se uitã la o femeie (sau la un bãrbat, n.n.) spre a o pofti, s-a si desfrânat cu ea în inima lui” (Matei 5, 28).
Pe de altã parte, pornografia stimuleazã poftele trupesti prin imaginatie, fãrã sã se bazeze pe sentimente; nu tine cont de pudoare, de modestie si de intimitatea unei persoane, iar ceea ce depãseste orice limitã este faptul cã înfãtiseazã si promoveazã nefirescul si «stilul de viatã alternativ»: pedofilia, homosexualitatea, lesbianismul – cuvinte greu si de rostit. Sfârsitul acestora îl stim din exemplul Sodomei si Gomorei (Facere 19) sau de la Sfântul Apostol Pavel, care le spune corintenilor: “Nu stiti, oare, cã nedreptii nu vor mosteni împãrãtia lui Dumnezeu? Nu vã amãgiti: nici desfrânatii, nici închinãtorii la idoli (bani, «staruri» TV – n.n.), nici adulterii, nici stricatii de tot felul, nici sodomitii … nu vor mosteni împãrãtia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9).
“Toate-mi sunt îngãduite, dar nu toate-mi sunt de folos”
Consecintele pentru cei care se fac pãrtasi desfrâului mediatic nu întârzie sã aparã:
* Pentru copii si tineri – o murdãrire prematurã a sufletului si a mintii care de cele mai multe ori sfârseste printr-o începere, înainte de vreme, a vietii sexuale.
* Pentru viata de familie – înstrãinarea sotilor, impunerea mentalitãtii cã femeia este un obiect de satisfacere a plãcerii, iar sexul este mai important ca relatia dintre douã persoane.
Ajungem ca în plinã explozie informationalã si comunicationalã sã constatãm cât suntem de singuri, doar noi si patimile noastre.

Terapia Bisericii

Cei care sunt prinsi în mrejele acestei patimi trebuie sã urmeze pilda vietii cuvioasei Maria Egipteanca.
Mai întâi sã se lepede de acest «consum» si sã urascã desfrâul si pornografia.
În al doilea rând, valabil pentru oricine, sã evite filmele, revistele si locurile de destrãbãlare. Iar dupã aceea – si nu în ultimul rând – cu lacrimi, sã cearã ajutorul lui Hristos, prin rugãciune, prin mãrturisirea pãcatelor la duhovnic si împlinirea canonului dat de acesta, si mai ales printr-o hotãrâre definitivã de a duce o viatã în curãtie sufleteascã si trupeascã.
Doar asa ne putem recunoaste ca mãdulare ale Trupului lui Hristos – Biserica –, cãci zice acelasi Apostol: “Nu stiti oare cã trupurile voastre sunt mãdulare ale lui Hristos? Voi lua deci mãdularele lui Hristos ca sã fac din ele mãdularele unei desfrânate? Sã nu fie!… Fugiti de desfrânare” (I Corinteni, 6, 15;18).
Pretul plãcerii este incompatibil cu o viatã dupã învãtãtura Evangheliei. Alegeti ceea ce nu vã rusineazã în fata lui Hristos, nici acum, nici în ziua judecãtii.
Pr. Sabin Vodã

Back to Top

Cele douã sensuri ale postirii

În timp ce unele canoane opresc postirea în zilele de sâmbãtã si duminicã, altele interzic întreruperea postului în oricare din cele patruzeci de zile ale Postului Mare. Totusi aceastã contradictie este numai aparentã, pentru cã cele douã rânduieli, ce par a se exclude reciproc, se referã de fapt la douã sensuri diferite ale cuvântului postire. Întelegând cele douã sensuri ale postirii descoperim esentialul pentru întreaga noastrã nevoinþã duhovniceascã. Cele douã feluri diferite de postire sunt înrãdãcinate atât în Sfânta Scripturã cât si în Sfânta Traditie si corespund cu douã stãri distincte ale omului.

Postul deplin

Primul sens al postului este cel deplin (ajunarea) care constã în abtinerea totalã de la mâncare si bãuturã. Postul deplin este de scurtã duratã fiind limitat doar la una sau douã zile, chiar si la o jumãtate de zi.
De la începuturile crestinismului acest post deplin a fost înteles ca o stare de pregãtire si asteptare. Foamea fizicã corespunde aici asteptãrii duhovnicesti a plinirii. În traditia liturgicã a Bisericii gãsim acest post deplin ca o pregãtire pentru un eveniment duhovnicesc major, pentru un mare praznic, dar, mai presus de orice, el este postul euharistic, pregãtirea noastrã pentru a participa la Cina lui Hristos. Asadar ajunarea (începând cu seara precedentã) constituie o conditie necesarã pentru împãrtãsirea la Sfânta

Liturghie.

Postul deplin care se împlineste în împãrtãsirea cu Hristos este principala expresie a ritmului de pregãtire si plinire prin care Biserica trãieste, pentru cã el reprezintã deopotrivã si asteptarea lui Dumnezeu în “aceastã lume” si venirea acestei lumi în “lumea ce va sã vinã”, adicã în Împãrãtia lui Dumnezeu.
În Biserica primarã acest post avea numele luat din vocabularul militar: statio, ce înseamnã o garnizoanã în stare de alarmã si mobilizare. Biserica asteaptã Mirele, de aceea postul deplin reprezintã Biserica însãsi ca stare de postire, ca asteptare a lui Hristos.

Postul ascetic

Cel de-al doilea sens al postirii este cel ascetic. Postul ascetic constã în abtinerea de la anumite mâncãruri si bãuturi si în reducerea substantialã a regimului alimentar.
Scopul postului ascetic este acela de a elibera omul de sub stãpânirea nefireascã a cãrnii, Stãpânire care este rezultatul tragic al cãderii primordiale. Numai printr-un efort îndelungat si stãruitor omul descoperã cã “nu se hrãneste numai cu pâine”. Continuitatea este esentialã întrucât este nevoie de un timp mai îndelungat pentru a dezrãdãcina si vindeca boala generalizatã de pãcat.
Postul ascetic îsi are originea în exemplul lui Hristos, care a postit patruzeci de zile, apoi l-a întâlnit pe Satana fatã cãtre fatã si aceastã ciocnire a schimbat înclinatia omului “numai cãtre pâine” inaugurând astfel eliberarea noastrã.
Biserica a stabilit patru perioade pentru acest post ascetic, înaintea unor mari sãrbãtori: Învierea Domnului, Nasterea Domnului, Sfintii Petru si Pavel si Adormirea Maicii Domnului. De patru ori pe an ea ne invitã sã ne cunoastem si sã ne eliberãm de sub stãpânirea cãrnii prin terapia postirii si, de fiecare datã, succesul terapiei depinde, cu sigurantã, de aplicarea anumitor reguli de bazã, dintre care neîntreruperea postirii, continuarea acesteia în timp, este una dintre cele mai importante.

Complementaritatea celor douã sensuri ale postirii

Diferenta dintre cele douã moduri de postire ne ajutã sã întelegem aparenta contradictie dintre canoanele ce reglementeazã postul. Canonul care interzice postul în zilele de sâmbãtã si duminicã se referã la postul deplin, “întrerupt” în primul rând de Sfânta Liturghie ce nu întrerupe însã postul ascetic, care are nevoie de o continuitate a efortului duhovnicesc.
Deci nu existã contradictie între insistenta Bisericii ca sã mentinem postul ascetic în timpul sâmbetelor si duminicilor din Post si interzicerea postirii în ziua Sfintei Liturghii.
Numai urmãrind cele douã rânduieli ale Bisericii, pãstrând simultan ritmul euharistic al postului deplin si ostenelile ascetice neîncetate ale celor “patruzeci de zile spre mântuirea sufletului” putem sã împlinim cu adevãrat scopurile duhovnicesti ale Postului Mare.

Petrut Ormenisan

Back to Top

Cuvintele Pãrintilor

A întrebat avva Anuv pe avva Pimen despre gândurile cele necurate pe care le naste inima omului si despre poftele cele desarte. Si i-a zis lui avva Pimen: “Au doarã se va fãli securea fatã de cel ce taie cu ea? (Isaia 10, l5) Însã tu nu le da lor loc, nici te îndulci cu dânsele si rãmân nelucrãtoare”. (Pimen, 15)

Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând: “Ce voi face, cã sunt luptat spre curvie si mã rãpesc la mânie?” Zis-a bãtrânul: “Pentru aceasta zicea David, cã pe leu îl batem si pe un urs îl sugrumãm. Adicã: mânia o tãiem, iar curvia cu osteneli o strâmtorãm”.
(Pimen, 115)

Zis-a avva Pimen: “Aceste douã gânduri, al curviei si al clevetirii, nu este cu cuviintã omului nicidecum sã le grãiascã, nici sã le cugete în inima lui. Cãci de va voi câtusi de putin a le cugeta în inima lui, nu se foloseste, însã sãlbãticindu-se asupra lor, va avea odihnã”. (Pimen, 154)

Povestitu-s-a despre maica Sara, cã a rãbdat treisprezece ani, fiind luptatã tare de dracul curviei si niciodatã nu s-a rugat sã se depãrteze rãzboiul de la dânsa, ci mai vârtos zicea: “Dumnezeule, dã-mi putere!” (Sara, 1)

Un frate a întrebat pe avva Agaton pentru pãcatul desfrânãrii. Si i-a rãspuns aceluia: “Mergi, aruncã neputinta ta înaintea lui Dumnezeu si vei avea odihnã”. (Agaton, 21)

Back to Top

Sinaxar † Cuvioasa Maria Egipteanca

Sfintii Pãrinti au asezat în a V-a duminicã a Postului Mare pomenirea Sfintei Maria Egipteanca, ca un model de cãintã si o încurajare la adresa celor care neglijeazã mântuirea lor.
Miezul istorisirii, care se povesteste în cercurile monahale ale Rãsãritului încã din secolul al VI-lea, este acela cã pãcatul cel mai adânc se poate preface prin dragostea lui Hristos în slava cea mai mare. Maria este originarã din Egipt; de la vârsta de 12 ani îsi pãrãseste pãrintii si alege sã ducã o viatã destrãbãlatã, ca prostituatã, în Alexandria. Este tipul de fatã egipteanã independentã, “este o stricatã pur si simplu din amuzament”, sãracã si seducãtoare, face totul fãrã platã, doar din pofta nesãtioasã si din dorintã neînfrânatã de a se tãvãli în noroi.
Din curiozitate, dupã 17 ani de desfrâu, se alãturã unor pelerini din Siria si Egipt ce mergeau cu corabia la Ierusalim pentru a se închina Sfintei Cruci pe care a fost rãstignit Mântuitorul. Pe drum seduce pe multi dintre tovarãsii ei de cãlãtorie si continuã sã ducã aceeasi viatã si la Ierusalim. În ziua Înãltãrii Sfintei Cruci, Maria merge împreunã cu multimea spre biserica Sfântului Mormânt unde se afla Sfânta Cruce. Vrea si ea sã intre în bisericã cu ceilalti pelerini dar în prag o putere nevãzutã parcã o împiedica sã intre. Deodatã cãinta îi umple inima, începe sã plângã si sã cearã Sfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, sã o ajute: “Fecioarã, Stãpânã, care ai nãscut dupã trup pe Dumnezeu Cuvântul, stiu cã nu este cuviincios si binecuvântat ca eu, atât de necuratã, atât de spurcatã, sã vãd icoana ta…care ai trupul si sufletul curat si neîntinat… dar de vreme ce, dupã cum am auzit, Dumnezeu pe Care L-ai nãscut pentru aceasta S-a fãcut om ca sã-i cheme pe pãcãtosi la pocãintã, ajutã-mi mie, singura care nu am pe cineva ajutor. Porunceste sã mi se îngãduie a intra în bisericã… si dupã ce voi vedea lemnul Crucii Fiului tãu mã voi lepãda numaidecât de lume si de toate din lume si îndatã plec acolo unde tu, ca o chezãsuitoare a mântuirii mele, mã vei povãtui.”
Dimineata, în urma rugãciunii, poate sã intre în bisericã si sã se închine Sfintei Cruci. Socul este atât de puternic încât o face sã se îndrepte neîntârziat spre desert ca sã lupte singurã cu plãcerea si desfrânarea dinlãuntru ei printre stânci si nisip. Ia cu ea trei pâini, ajunge la mãnãstirea Sfântul Ioan Botezãtorul, se împãrtãseste cu Sfintele Taine si apoi trece dincolo de Iordan, în pustie, unde petrece vreme de 47 de ani. Primii 17 ani sunt pentru ea o dramaticã luptã: singurã în desert, cu un minim de hranã si de bãuturã, ea are de înfruntat nu numai cãldura zilei sau rãcoarea noptii, ci mai ales asalturile ispitelor si amintirile pãcatelor sale. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Care se îngrijeste de mântuirea oamenilor, si având ajutãtoare si cãlãuzitoare pe Maica Domnului reuseste sã dezrãdãcineze orice patimã din inima ei, printr-o ascezã extraordinarã, convertind dorinta plãcerii într-o veritabilã iubire a lui Hristos. Atunci când avva Zosima o întâlneste, dupã 47 de ani, are de a face cu o fiintã aproape netrupeascã, cu o adevãratã sfântã. Acelasi pãrinte mãrturiseste cã în timpul rugãciunii se înãlta cam cu un cot de la pãmânt, încât se ruga stând în vãzduh; nestiutoare de carte, Maria ajunge sã cunoascã Scripturile, învãtatã fiind de Domnul Însusi. Iatã care este mãrturisirea ei: “Cuvântul lui Dumnezeu care este viu si lucrãtor (Evrei 4,12) dã omului cunoºtinþã”; cunostea mai dinainte numele si viata pãrintelui Zosima; umbla peste apa Iordanului ca pe uscat; era în pace cu întreaga creatie: un leu vine la îngroparea ei si îi face groapa necesarã.
Ajunsã la capãtul vietii cuvioasa Maria Egipteanca mai are o singurã dorintã: aceea de a se împãrtãsi cu Sfintele Taine ale lui Hristos, dorintã care i-o împlineste pãrintele Zosima.
Istoria acestei sfinte rãmâne o veritabilã mãrturisire cã “în Hristos se biruieste rânduiala firii” chiar si obisnuinta oarbã si dominatoare a plãcerii poate fi ruptã si persoana poate fi eliberatã pentru iubire si pentru viatã. Aceasta este concluzia acestei vieti.
Pr. Cosmin Bufnea

Back to Top