Cuvântul credintei

Buletin al Parohiei Ortodoxe “Mihai Viteazul” Alba Iulia 

Anul I, nr. 25, Motto: “Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia si pe noi prin puterea Sa.” (I Corinteni 6, 14)

Apostolul - Faptele apostolilor 1

1. Cuvântul cel dintâi l-am fãcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face si a învãta,
2. Pânã în ziua în care S-a înãltat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales,
3. Cãrora S-a si înfãtisat pe Sine viu dupã patima Sa prin multe semne doveditoare, arãtându-li-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre împãrãtia lui Dumnezeu.
4. Si cu ei petrecând, le-a poruncit sã nu se depãrteze de Ierusalim, ci sã astepte fãgãduinta Tatãlui, pe care (a zis El) ati auzit-o de la Mine:
5. Cã Ioan a botezat cu apã, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfânt, nu mult dupã aceste zile.
6. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aseza Tu, la loc, împãrãtia lui Israel?
7. El a zis cãtre ei: Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatãl le-a pus în stãpânirea Sa,
8. Ci veti lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, si Îmi veti fi Mie martori în Ierusalim si în toatã Iudeea si în Samaria si pânã la marginea pãmântului.

Evanghelia - Matei 28

1. Dupã ce a trecut sâmbãta, când se lumina de ziua întâi a sãptãmânii (Duminicã), au venit Maria Magdalena si cealaltã Marie, ca sã vadã mormântul.
2. Si iatã s-a fãcut cutremur mare, cã îngerul Domnului, coborând din cer si venind, a prãvãlit piatra si sedea deasupra ei.
3. Si înfãtisarea lui era ca fulgerul si îmbrãcãmintea lui albã ca zãpada.
4. Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pãzeau si s-au fãcut ca morti.
5. Iar îngerul, rãspunzând, a zis femeilor: Nu vã temeti, cã stiu cã pe Iisus cel rãstignit Îl cãutati.
6. Nu este aici; cãci S-a sculat precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zãcut.
7. Si degrabã mergând, spuneti ucenicilor Lui cã S-a sculat din morti si iatã va merge înaintea voastrã în Galileea; acolo Îl veti vedea. Iatã v-am spus vouã.
8. Iar plecând ele în grabã de la mormânt, cu fricã si cu bucurie mare au alergat sã vesteascã ucenicilor Lui.
9. Dar când mergeau ele sã vesteascã ucenicilor, iatã Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurati-vã! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au închinat.
10. Atunci Iisus le-a zis: Nu vã temeti. Duceti-vã si vestiti fratilor Mei, ca sã meargã în Galileea, si acolo Mã vor vedea.

Back to Top

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea

Sfântul Ioan Gurã de Aur

“Întru aceasta s-a arãtat dragostea lui Dumnezeu cãtre noi, cã pe Fiului Sãu Cel Unul-Nãscut L-a trimis Dumnezeu în lume, cã prin el viatã sã avem.
Întru aceasta este dragostea, nu fiindcã noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcã El ne-a iubit pe noi si L-a trimis pe Fiul Sãu jertfã de ispãsire pentru pãcatele noastre. Iubitilor, dacã Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi si noi suntem datori sã ne iubim unul pe altul…
Dumnezeu este iubire si cel ce rãmâne în iubire rãmâne în Dumnezeu si Dumnezeu rãmâne întru el.” (Ioan 4, 9-11, 16)
Dumnezeu si-a dorit pentru sine o desfrânatã: Da, o desfrânatã! Despre firea noastrã omeneascã vorbesc. El era înalt, ea umilã. Înalt, însã nu ca staturã ci ca fire. Întru totul curat era, fiinta Lui neprihãnitã, iar firea Lui fãrã stricãciune. Neîncãput de minte, nevãzut, necuprins cu gândul, totdeauna fiind si acelasi fiind, mai presus de îngeri, mai presus decât puterile ceresti. Biruitor asupra oricãrei cugetãri, depãsind orice putere a mintii, fãrã putintã a-L vedea, cu putinþã numai a crede în El. Îl vãd îngerii si se cutremurã. Heruvimii se acoperã cu aripile lor, la vederea fetei Lui toate se tem si se înfricoseazã. De Îsi aruncã privirea sa spre pãmânt îl face de se cutremurã. De se îndreaptã spre mare, marea se face uscat. El face sã aparã râuri în pustiu… Ce as putea sã mai spun despre El? Mãretia lui fãrã margini, întelepciunea Lui ce nu poate fi cuprinsã în numere, judecata lui de nepãtruns si cãile Lui de necercetat?
El, atât de mare si preaînalt, si-a dorit pentru Sine o desfrânatã. De ce? Ca sã o preschimbe din desfrânatã în fecioarã. Pentru a deveni mirele ei.
Si ce face pentru aceasta? Nu trimite la ea vreuna din slugile sale, nu trimite vreun înger sau arhanghel, nici heruvimi si nici serafimi nu trimite. Ci vine el însusi. El care o iubea atât de mult.
Si-a dorit pentru Sine o desfrânatã?
Si ce face? Pentru cã aceasta nu putea sã urce la cele de sus, a coborât El la cele de jos. A venit la cortul ei. A aflat-o ametitã de bãuturã. Si cum a venit? Fãrã sã-si dea pe fatã dumnezeirea Sa, ci S-a fãcut întru totul asemenea ei, pentru ca nu cumva vãzându-L sã se înfricoseze si sã fugã, sã o piardã. A aflat-o plinã de rãni, sãlbãticitã, stãpânitã de demoni. Si ce face? O ia cu Sine si o face sotia Sa. Si ce-i dãruieste? Un inel! Ce inel? Duhul cel Sfânt.
Apoi îi spune:
- Nu te-am sãdit oare în Rai?
- Da, îi rãspunde.
- Si cum ai cãzut de acolo?
- A venit diavolul si m-a luat din Rai.
- Ai fost sãditã în Rai si te-a scos afarã! Iatã, te voi acum înlãuntrul Meu. Nu va îndrãzni sã se apropie de Mine. Pãstorul te va pãzi si lupul nu va mai veni.
- Dar sunt atât de pãcãtoasã si plinã de necurãtie, a zis.
- Nu te nelinisti, sunt doctor.
Fii, dar, cu multã luare-aminte! A venit sã o ia pe desfrânatã asa cum era ea, afundatã în necurãtie. Ca sã întelegi cât de mare era dragostea mirelui. Cãci asa este cel ce iubeste, nu cere socotealã pentru nimic, ci iartã toate pãcatele si greselile.
Fiicã a demonilor era, deci, mai înainte, fiicã a pãmântului nevrednicã chiar si pentru pãmânt. Acum a devenit fiicã a Împãratului. Si aceasta pentru cã asa a hotãrât Cel ce iubea atât de mult. Pentru cã cel ce iubeste nu se intereseazã de purtarea celuilalt. Cel ce iubeste nu vede lipsa de frumusete. De aceea se numeste dragoste, pentru cã adeseori iubeste si ceea ce este urât. Asa a fãcut Hristos. A vãzut o urâciune, s-a umplut de dragoste pentru ea si a înnoit-o, a fãcut din ea o fiintã nouã.
A luat-o la sine ca pe o sotie, o iubeste ca pe o fiicã, o îngrijeste ca pe o slujnicã si îi poartã de grijã ca unei fecioare. Ca mire, a luat-o de sotie a Sa. Aducându-Se pe Sine jertfã de curãtire, îi iartã totul. Ca mire pãstreazã frumusetea ei si ca un sotbun se îngrijeste sã nu-i lipseascã nimic.
O mire, care preschimbi urâciunea miresei în frumusete!

Back to Top

Împãratul împãratilor si Domnul domnilor

† Andrei
Arhiepiscopul Alba-Iuliei

“Si pe haina Lui si pe coapsa Lui are nume scris: Împãratul împãratilor si Domnul domnilor.” (Apocalipsã 19, 16)
În descoperirea pe care i-a fãcut-o Dumnezeu Sfântului Ioan Teologul, Îl vedem pe Domnul Hristos, Cel înviat din morti, îmbrãcat în toatã splendoarea Lui:
“Capul Lui si pãrul Lui erau albe ca lâna albã si ca zãpada, si ochii Lui, ca para focului. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe; în mâna Lui cea dreaptã avea sapte stele; si din gura Lui iesea o sabie ascutitã cu douã tãisuri, iar fata Lui era ca soarele când strãluceste în puterea lui. Si când L-am vãzut, am cãzut la picioarele Lui ca un mort. Si El a pus mâna dreaptã peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi si Cel de pe urmã. si Cel ce sunt viu. Am fost mort, si, iatã, sunt viu, în vecii vecilor, si am cheile mortii si ale iadului.”
(Apocalipsa 1, 14-18)
Nici un condei pãmântesc nu I-ar putea face un asemenea tablou Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morti, “Împãratul împãratilor si Domnul Domnilor”. El este “Soarele cel mai înainte de soare”.
Încã de la Florii ni se descoperã nouã cã Hristos Mântuitorul vine la Ierusalim ca un Împãrat spiritual puternic pentru a-l rãpune pe cel mai mare vrãjmas al omului, care este moartea. Se împlinea atunci proorocia lui Zaharia, care zice:
“Bucurã-te, fiica Sionului, veseleste-te, fiica Ierusalimului, cãci iatã Împãratul tãu vine la tine drept si biruitor; smerit si cãlare pe asin, pe mânzul asinei.” (Zaharia 9, 9)
De fapt istoria Vechiului Testament se apropia de sfârsit si, în curând, cu Învierea lui Hristos, se inaugureazã Împãrãtia lui Dumnezeu. Iar Împãratul acestei Împãrãtii este Mesia cel proorocit, mort si înviat, Iisus Hristos.
În fata lui Pilat Domnul Hristos Însusi a afirmat cã El este Împãrat.
“Pilat a intrat iarãsi în pretoriu, zice Scriptura, si a chemat pe Iisus si I-a zis: Tu esti Împãratul Iudeilor?… Iisus a rãspuns: Împãrãtia Mea nu este din lumea aceasta.” (Ioan 18, 33-36)
Împãrãtia inauguratã de Hristos la Ierusalim, prin rãstignirea si învierea Sa, este o Împãrãtie universalã, îmbrãtisând întreaga omenire si chiar întreaga creatie. Sensul final si ultim al tuturor veacurilor este aceastã Împãrãtie. În “Tatãl nostru” repetãm zilnic cererea “Vie Împãrãtia Ta”. Iar în rugãciunile pentru morti, întemeindu-ne pe promisiunile lui Hristos, implorãm pe seama celor adormiti “mila lui Dumnezeu, Împãrãtia cerului si iertarea pãcatelor, de la Hristos, Împãratul cel fãrã de moarte si Dumnezeul nostru” (Panihida).
Calitatea de cetãteni ai Împãrãtiei lui Dumnezeu ne oferã drepturi inimaginabile, printre care la loc de frunte stã nemurirea, dar ne angajeazã si la niste îndatoriri. Toatã lumea îsi revendicã drepturile, dar când e vorba i de îndatoriri, multi se lasã pãgubasi. În virtutea calitãtii noastre de crestini Sfântul Pavel ne îndeamnã:
“Dati deci tuturor cele ce sunteti datori: celui cu darea, dare; celui cu vama, vamã; celui cu teama, teamã; celui cu cinstea cinste. Nimãnui cu nimic nu fiti datori, decât cu iubirea unuia fatã de altul; cã cel ce iubeste pe aproapele a împlinit legea.” (Romani 13, 7-8)
În viata crestinilor, ca cetãteni ai Împãrãtiei lui Hristos, trebuie sã se rãsfrângã pilda luminoasã pe care ne-o dã El. Apelul pe care ni-L face în Evanghelie este miscãtor:
“Învãtati-vã de la Mine, cã sunt blând si smerit cu inima si veti gãsi odihnã sufletelor voastre.” (Matei 11, 29)

Back to Top

Sãptãmâna Luminatã

Veniti cu totii, fratilor, sã ne îmbrãtisãm, cã iatã, am ajuns în aceastã mântuitoare zi a Învierii – “al praznicelor praznic si sãrbãtoare a sãrbãtorilor” –, cum vom cânta întreaga Sãptãmânã Luminatã. Este vremea în care tot sufletul crestinesc se înalþã mai presus de orice grijã si întristare, vreme de înaltã sãrbãtoare în care bucuria firii îndeamnã la cea mai aleasã desfãtare duhovniceascã. De astãzi intrãm într-o nouã perioadã liturgicã a anului, numitã Penticostar, în care se va folosi, pentru slujbele Bisericii, cartea cu acelasi nume. Pentru cã slujbele Sfintelor Pasti sunt foarte frumoase si pline de bucuria Învierii si, în plus, se cântã întreaga sãptãmânã luminatã, vã voi supune atentiei câteva din aceste cântãri, alcãtuite de Sfântul Ioan Damaschin.

Back to Top

Mãrita si sfânta zi a Învierii Domnului

Numim sãrbãtoarea de astãzi Pasti dupã cuvântul care în vechiul grai evreiesc înseamnã trecere, fiindcã aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus lumea dintru nefiintã la fiintã. În aceastã zi, smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Rosie. Si tot în aceastã zi S-a pogorât din ceruri si S-a sãlãsluit in pântecele Fecioarei. Iar acum smulgând tot neamul omenesc din fundul iadului, l-a suit la cer si l-a adus iarãsi la vechea vrednicie a nemuririi. Pogorându-se la iad, Domnul nu a înviat pe toti câti erau acolo ci numai pe cei care au voit sã creadã în El. Sufletele sfintilor din veac, tinute cu sila de iad, le-a slobozit si a dãruit tuturor putinta sã intre în ceruri.
De asemenea, dându-ne unul altuia obisnuita sãrutare de Înviere, prãznuim si spargerea vrajbei, arãtând prin aceasta unirea noastrã cu Dumnezeu si cu îngerii.
La miezul noptii, pe când strãjerii pãzeau mormântul, pãmântul s-a cutremurat si un înger s-a pogorât si a rãsturnat piatra de pe mormânt. Câteva femei din preajma lui Iisus, Maria Magdalena, Maria “mama lui Iacob”, Salomeia, Ioana si altele, au venit la mormânt, aproape de revãrsatul zorilor, ca sã aducã dupã obiceiul iudeu mirodenii pentru ungerea Trupului lui Hristos. Ele constatã cã piatra mare care închidea mormântul fusese rostogolitã si mormântul era gol. Evanghelile respectã taina Învierii Domnului, asa cum respectã taina Nasterii Sale. Nimeni nu stie cum a iesit Domnul din mormânt, asa cum nimeni nu stie cum a putut sã se nascã Iisus dintr-o fecioarã. Se stie cã ele primesc vestea Învierii de la îngerii care erau deasupra mormântului “De ce cãutati printre cei morti pe Cel care este viu? A înviat… degrab mergând spuneti Lui cã s-a sculat din morti”(Lc. 24.5;Mt.28.7). Apoi Însusi Domnul li se aratã, le spune “Bucurati-vã !” si le îndeamnã sã le vesteascã si ucenicilor Sãi învierea Sa, înviere care, de la început, se înfãtiseazã nu ca un fenomen uimitor, ci ca un adevãr anuntat prin cuvânt, pe care trebuie sã-l primim si sã-l credem.
Hristos nu mai apartine de acum înainte lumii supuse îmbãtrânirii si mortii. El apartine lumii vesnice si poate fi recunoscut si cunoscut numai într-o relatie personalã de credintã si de iubire. Asa este cazul Mariei Magdalena (Ioan 20.11-18) si al celor doi ucenici care merg spre Emaus (Luca 24.13-35) care nu-l recunosc de la început.
În aceeasi zi, seara, Hristos se aratã celor 12 apostoli care erau adunati laolaltã de frica iudeilor, cu cuvintele “Pace vouã!”. Îi încredinteazã de realitatea Învierii Sale si îi însãrcineazã cu misiunea de a propovãdui Evanghelia la toate neamurile si a le vesti iertarea pãcatelor.

Back to Top

Penticostarul

Numele Penticostarului, “Pentikostarior”, i se trage tocmai de la perioada ale cãrei cântãri le cuprinde, numitã cincizecime. El contine “cântãrile de veselie ale Învierii lui Hristos în care se vãdeste pretutindenea bucuria cea mare a crestinului.”
Odatã cu învierea întregii naturi din moartea de peste iarnã, odatã cu bucuria ce însoteste trezirea la viatã si vietuirea din belsug, Biserica se desteptã la o altã viatã, se trezeste la bucuria pricinuitã de zdrobirea mortii prin Învierea Mântuitorului, la bucuria împreunãrii cu Hristos în Sfântul Duh, pusã în luminã de întregul Penticostal.
Dacã Triodului îi este specificã pocãinta, efortul omului în cãutarea lui Dumnezeu, Penticostarul încununeazã acest efort, prezentându-l pe Dumnezeu în ipostaza în care el se pleacã spre om pentru a-l face pe aceasta pãrtas darurilor Sale. În perioada Postului Mare omul se supune unui îndelungat efort ascetic, dar întreaga pocãintã pe care el o face în tot acest timp este însotitã de nãdejde, de speranta cã efortul lui va fi încununat. Aceastã bucurie a încununãrii învãluie de-a dreptul crestinãtatea în noaptea de Pasti, când Penticostarul vesteste lumii Învierea lui Hristos, chemând întregul univers sã se împãrtãseascã de bucuria cea mare a Învierii Domnului.
“Cerurile dupã cuviintã sã se veseleascã si pãmântul sã se bucure, si sã prãznuiascã toatã lumea cea vãzutã si cea nevãzutã: cã a înviat Hristos, veselia cea vesnicã.”
Prin Învierea lui Hristos se terminã o parte a istoriei, începând alta, începând împãrãtia cea vesnicã, pentru cã prin înviere lantul mortii a fost zdrobit si usile Raiului ne sunt iarãsi deschise. Prin învierea Sa din morti Mântuitorul ne-a fãcut pãrtasi tuturor darurilor Sale, ne-a dat putere de a putea primi plinãtatea darurilor Sale, ne-a dat putere de a putea primi plinãtatea darurilor Sfintei Treimi, pe care Dumnezeu vrea sã le reverse asupra noastrã. Înviind din morti Hristos ne-a adus viatã, luminã, pace si bucurie.
Penticostarul începe cu rânduiala de slujbã pentru ziua de Pasti, cu Liturghia Pastilor, care este aceeasi pentru fiecare zi a sãptãmânii luminate. Textele din Penticostar din toatã sãptãmâna luminatã sunt izbucniri si revãrsãri de bucurie, sunt bucuria în actiune. În vremea Sãptãmânii luminate, la Utrenie, Biserica nu are altceva de spus decât bucuria izvorâtã din mormântul dãtãtor de viatã al Mântuitorului.
De observat cã, la Pasti si în toatã Sãptãmâna luminatã, în cuprinsul slujbelor nu se fac cereri de iertare, nici nu se citesc psalmi pentru cã raiul a coborât pe pãmânt si bucuria covârseste orice cuvânt. Vecernia din Sãptãmâna luminatã se deosebeste de la o zi la alta doar prin glasurile care se schimbã zilnic. Cele 8 glasuri bisericesti se schimbã zilnic astfel încât în Sãptãmâna luminatã se succed toate cele 8 glasuri, care normal se schimbã din 8 în 8 sãptãmâni.
Slujba de Pasti, printre altele, ne stã mãrturie si despre faptul cã Învierea lui Hristos nu are importantã numai pentru El, ci ea e de mare însemnãtate si pentru noi fiind si o garantie pentru învierea noastrã. Hristos a înviat pentru ca si noi sã înviem împreunã cu El, Cel ce tainic continuã sã moarã si învie în fiecare om care i-a îmbrãcat chipul, pânã la sfârsitul timpului.
Slujba de Pasti si din toatã sãptãmâna luminatã reprezintã gândirea, simtirea si,peste tot, trãirea cea mai înaltã pe care o cunoaste Biserica Ortodoxã. Ortodoxia în cea mai înaltã cotã a ei se cuprinde în slujba de la Pasti si din toatã sãptãmâna luminatã. Slujba de la Pasti este culmea spiritualitãtii ortodoxe.
Petrut Ormenisan

Back to Top