Apostolul
- Faptele
apostolilor 1
1.
Cuvântul cel dintâi l-am fãcut
o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face si a învãta,
2. Pânã în ziua în care S-a înãltat
la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales,
3. Cãrora S-a si înfãtisat pe Sine viu dupã
patima Sa prin multe semne doveditoare, arãtându-li-Se timp
de patruzeci de zile si vorbind cele despre împãrãtia
lui Dumnezeu.
4. Si cu ei petrecând, le-a poruncit sã nu se depãrteze
de Ierusalim, ci sã astepte fãgãduinta Tatãlui,
pe care (a zis El) ati auzit-o de la Mine:
5. Cã Ioan a botezat cu apã, iar voi veti fi botezati cu
Duhul Sfânt, nu mult dupã aceste zile.
6. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne,
oare, în acest timp vei aseza Tu, la loc, împãrãtia
lui Israel?
7. El a zis cãtre ei: Nu este al vostru a sti anii sau vremile
pe care Tatãl le-a pus în stãpânirea Sa,
8. Ci veti lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, si Îmi
veti fi Mie martori în Ierusalim si în toatã Iudeea
si în Samaria si pânã la marginea pãmântului.
Evanghelia - Matei
28
1.
Dupã ce a trecut sâmbãta, când
se lumina de ziua întâi a sãptãmânii (Duminicã),
au venit Maria Magdalena si cealaltã Marie, ca sã vadã
mormântul.
2. Si iatã s-a fãcut cutremur mare, cã îngerul
Domnului, coborând din cer si venind, a prãvãlit piatra
si sedea deasupra ei.
3. Si înfãtisarea lui era ca fulgerul si îmbrãcãmintea
lui albã ca zãpada.
4. Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pãzeau si s-au fãcut
ca morti.
5. Iar îngerul, rãspunzând, a zis femeilor: Nu vã
temeti, cã stiu cã pe Iisus cel rãstignit Îl
cãutati.
6. Nu este aici; cãci S-a sculat precum a zis; veniti de vedeti
locul unde a zãcut.
7. Si degrabã mergând, spuneti ucenicilor Lui cã S-a
sculat din morti si iatã va merge înaintea voastrã
în Galileea; acolo Îl veti vedea. Iatã v-am spus vouã.
8. Iar plecând ele în grabã de la mormânt, cu
fricã si cu bucurie mare au alergat sã vesteascã
ucenicilor Lui.
9. Dar când mergeau ele sã vesteascã ucenicilor, iatã
Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurati-vã! Iar
ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au închinat.
10. Atunci Iisus le-a zis: Nu vã temeti. Duceti-vã si vestiti
fratilor Mei, ca sã meargã în Galileea, si acolo Mã
vor vedea.
Back
to Top
Atât
de mult a iubit Dumnezeu lumea
Sfântul
Ioan Gurã de Aur
Întru
aceasta s-a arãtat dragostea lui Dumnezeu cãtre noi, cã
pe Fiului Sãu Cel Unul-Nãscut L-a trimis Dumnezeu în
lume, cã prin el viatã sã avem.
Întru aceasta este dragostea, nu fiindcã noi L-am iubit pe
Dumnezeu, ci fiindcã El ne-a iubit pe noi si L-a trimis pe Fiul
Sãu jertfã de ispãsire pentru pãcatele noastre.
Iubitilor, dacã Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi si noi suntem
datori sã ne iubim unul pe altul
Dumnezeu este iubire si cel ce rãmâne în iubire rãmâne
în Dumnezeu si Dumnezeu rãmâne întru el.
(Ioan 4, 9-11, 16)
Dumnezeu si-a dorit pentru sine o desfrânatã: Da, o desfrânatã!
Despre firea noastrã omeneascã vorbesc. El era înalt,
ea umilã. Înalt, însã nu ca staturã ci
ca fire. Întru totul curat era, fiinta Lui neprihãnitã,
iar firea Lui fãrã stricãciune. Neîncãput
de minte, nevãzut, necuprins cu gândul, totdeauna fiind si
acelasi fiind, mai presus de îngeri, mai presus decât puterile
ceresti. Biruitor asupra oricãrei cugetãri, depãsind
orice putere a mintii, fãrã putintã a-L vedea, cu
putinþã numai a crede în El. Îl vãd îngerii
si se cutremurã. Heruvimii se acoperã cu aripile lor, la
vederea fetei Lui toate se tem si se înfricoseazã. De Îsi
aruncã privirea sa spre pãmânt îl face de se
cutremurã. De se îndreaptã spre mare, marea se face
uscat. El face sã aparã râuri în pustiu
Ce as putea sã mai spun despre El? Mãretia lui fãrã
margini, întelepciunea Lui ce nu poate fi cuprinsã în
numere, judecata lui de nepãtruns si cãile Lui de necercetat?
El, atât de mare si preaînalt, si-a dorit pentru Sine o desfrânatã.
De ce? Ca sã o preschimbe din desfrânatã în
fecioarã. Pentru a deveni mirele ei.
Si ce face pentru aceasta? Nu trimite la ea vreuna din slugile sale, nu
trimite vreun înger sau arhanghel, nici heruvimi si nici serafimi
nu trimite. Ci vine el însusi. El care o iubea atât de mult.
Si-a dorit pentru Sine o desfrânatã?
Si ce face? Pentru cã aceasta nu putea sã urce la cele de
sus, a coborât El la cele de jos. A venit la cortul ei. A aflat-o
ametitã de bãuturã. Si cum a venit? Fãrã
sã-si dea pe fatã dumnezeirea Sa, ci S-a fãcut întru
totul asemenea ei, pentru ca nu cumva vãzându-L sã
se înfricoseze si sã fugã, sã o piardã.
A aflat-o plinã de rãni, sãlbãticitã,
stãpânitã de demoni. Si ce face? O ia cu Sine si o
face sotia Sa. Si ce-i dãruieste? Un inel! Ce inel? Duhul cel Sfânt.
Apoi îi spune:
- Nu te-am sãdit oare în Rai?
- Da, îi rãspunde.
- Si cum ai cãzut de acolo?
- A venit diavolul si m-a luat din Rai.
- Ai fost sãditã în Rai si te-a scos afarã!
Iatã, te voi acum înlãuntrul Meu. Nu va îndrãzni
sã se apropie de Mine. Pãstorul te va pãzi si lupul
nu va mai veni.
- Dar sunt atât de pãcãtoasã si plinã
de necurãtie, a zis.
- Nu te nelinisti, sunt doctor.
Fii, dar, cu multã luare-aminte! A venit sã o ia pe desfrânatã
asa cum era ea, afundatã în necurãtie. Ca sã
întelegi cât de mare era dragostea mirelui. Cãci asa
este cel ce iubeste, nu cere socotealã pentru nimic, ci iartã
toate pãcatele si greselile.
Fiicã a demonilor era, deci, mai înainte, fiicã a
pãmântului nevrednicã chiar si pentru pãmânt.
Acum a devenit fiicã a Împãratului. Si aceasta pentru
cã asa a hotãrât Cel ce iubea atât de mult.
Pentru cã cel ce iubeste nu se intereseazã de purtarea celuilalt.
Cel ce iubeste nu vede lipsa de frumusete. De aceea se numeste dragoste,
pentru cã adeseori iubeste si ceea ce este urât. Asa a fãcut
Hristos. A vãzut o urâciune, s-a umplut de dragoste pentru
ea si a înnoit-o, a fãcut din ea o fiintã nouã.
A luat-o la sine ca pe o sotie, o iubeste ca pe o fiicã, o îngrijeste
ca pe o slujnicã si îi poartã de grijã ca unei
fecioare. Ca mire, a luat-o de sotie a Sa. Aducându-Se pe Sine jertfã
de curãtire, îi iartã totul. Ca mire pãstreazã
frumusetea ei si ca un sotbun se îngrijeste sã nu-i lipseascã
nimic.
O mire, care preschimbi urâciunea miresei în frumusete!
Back
to Top
Împãratul
împãratilor si Domnul domnilor
Andrei
Arhiepiscopul Alba-Iuliei
Si
pe haina Lui si pe coapsa Lui are nume scris: Împãratul împãratilor
si Domnul domnilor. (Apocalipsã 19,
16)
În descoperirea pe care i-a fãcut-o Dumnezeu Sfântului
Ioan Teologul, Îl vedem pe Domnul Hristos, Cel înviat din
morti, îmbrãcat în toatã splendoarea Lui:
Capul Lui si pãrul Lui erau albe ca lâna albã
si ca zãpada, si ochii Lui, ca para focului. Picioarele Lui erau
asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de
ape multe; în mâna Lui cea dreaptã avea sapte stele;
si din gura Lui iesea o sabie ascutitã cu douã tãisuri,
iar fata Lui era ca soarele când strãluceste în puterea
lui. Si când L-am vãzut, am cãzut la picioarele Lui
ca un mort. Si El a pus mâna dreaptã peste mine, zicând:
Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi si Cel de pe urmã. si Cel
ce sunt viu. Am fost mort, si, iatã, sunt viu, în vecii vecilor,
si am cheile mortii si ale iadului.
(Apocalipsa 1, 14-18)
Nici un condei pãmântesc nu I-ar putea face un asemenea tablou
Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morti, Împãratul
împãratilor si Domnul Domnilor. El este Soarele
cel mai înainte de soare.
Încã de la Florii ni se descoperã nouã cã
Hristos Mântuitorul vine la Ierusalim ca un Împãrat
spiritual puternic pentru a-l rãpune pe cel mai mare vrãjmas
al omului, care este moartea. Se împlinea atunci proorocia lui Zaharia,
care zice:
Bucurã-te, fiica Sionului, veseleste-te, fiica Ierusalimului,
cãci iatã Împãratul tãu vine la tine
drept si biruitor; smerit si cãlare pe asin, pe mânzul asinei.
(Zaharia 9, 9)
De fapt istoria Vechiului Testament se apropia de sfârsit si, în
curând, cu Învierea lui Hristos, se inaugureazã Împãrãtia
lui Dumnezeu. Iar Împãratul acestei Împãrãtii
este Mesia cel proorocit, mort si înviat, Iisus Hristos.
În fata lui Pilat Domnul Hristos Însusi a afirmat cã
El este Împãrat.
Pilat a intrat iarãsi în pretoriu, zice Scriptura,
si a chemat pe Iisus si I-a zis: Tu esti Împãratul Iudeilor?
Iisus a rãspuns: Împãrãtia Mea nu este din
lumea aceasta. (Ioan 18, 33-36)
Împãrãtia inauguratã de Hristos la Ierusalim,
prin rãstignirea si învierea Sa, este o Împãrãtie
universalã, îmbrãtisând întreaga omenire
si chiar întreaga creatie. Sensul final si ultim al tuturor veacurilor
este aceastã Împãrãtie. În Tatãl
nostru repetãm zilnic cererea Vie Împãrãtia
Ta. Iar în rugãciunile pentru morti, întemeindu-ne
pe promisiunile lui Hristos, implorãm pe seama celor adormiti mila
lui Dumnezeu, Împãrãtia cerului si iertarea pãcatelor,
de la Hristos, Împãratul cel fãrã de moarte
si Dumnezeul nostru (Panihida).
Calitatea de cetãteni ai Împãrãtiei lui Dumnezeu
ne oferã drepturi inimaginabile, printre care la loc de frunte
stã nemurirea, dar ne angajeazã si la niste îndatoriri.
Toatã lumea îsi revendicã drepturile, dar când
e vorba i de îndatoriri, multi se lasã pãgubasi. În
virtutea calitãtii noastre de crestini Sfântul Pavel ne îndeamnã:
Dati deci tuturor cele ce sunteti datori: celui cu darea, dare;
celui cu vama, vamã; celui cu teama, teamã; celui cu cinstea
cinste. Nimãnui cu nimic nu fiti datori, decât cu iubirea
unuia fatã de altul; cã cel ce iubeste pe aproapele a împlinit
legea. (Romani 13, 7-8)
În viata crestinilor, ca cetãteni ai Împãrãtiei
lui Hristos, trebuie sã se rãsfrângã pilda
luminoasã pe care ne-o dã El. Apelul pe care ni-L face în
Evanghelie este miscãtor:
Învãtati-vã de la Mine, cã sunt blând
si smerit cu inima si veti gãsi odihnã sufletelor voastre.
(Matei 11, 29)
Back
to Top
Sãptãmâna
Luminatã
Veniti
cu totii, fratilor, sã ne îmbrãtisãm, cã
iatã, am ajuns în aceastã mântuitoare zi a Învierii
al praznicelor praznic si sãrbãtoare a sãrbãtorilor
, cum vom cânta întreaga Sãptãmânã
Luminatã. Este vremea în care tot sufletul crestinesc se
înalþã mai presus de orice grijã si întristare,
vreme de înaltã sãrbãtoare în care bucuria
firii îndeamnã la cea mai aleasã desfãtare
duhovniceascã. De astãzi intrãm într-o nouã
perioadã liturgicã a anului, numitã Penticostar,
în care se va folosi, pentru slujbele Bisericii, cartea cu acelasi
nume. Pentru cã slujbele Sfintelor Pasti sunt foarte frumoase si
pline de bucuria Învierii si, în plus, se cântã
întreaga sãptãmânã luminatã, vã
voi supune atentiei câteva din aceste cântãri, alcãtuite
de Sfântul Ioan Damaschin.
Ziua
învierii,
popoare
sã ne luminãm! Pastile Domnului, Pastile! Cã
din moarte la viatã si de pe pãmânt la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântãm
cântare de biruintã.
(Irmos,
cântarea întâia)
Sã
ne curãtim simtirile si sã-l vedem pe Hristos strãlucind
cu neapropiatã luminã a Învierii. Si cântându-i
cântare de biruintã, luminat sã-L auzim zicând:
Bucurati-vã!
(stihul
întâi, cântarea întâi)
Cerurile
dupã cuviintã sã se veseleascã si
pãmântul sã se bucure. Si sã prãznuiascã
toatã lumea cea vãzutã si cea nevãzutã:
cã a înviat Hristos, bucuria cea vesnicã
(stihira a 2-a, cântarea întâi)
Veniti
sã bem bãuturã nouã, nu din piatrã
seacã fãcutã cu minuni, ci din izvorul nestricãciunii
cel izvorât din mormântul lui Hristos, prin care ne
întãrim.
(Irmos, cântarea a 3-a)
Acum
toate s-au umplut de luminã: si cerul, si pãmântul,
si cele de dedesubt. Deci, sã prãznuiascã
toatã fãptura învierea lui Hristos, întru
care s-a întãrit. (stihira întâi,
cântarea a 2-a)
Ieri
m-am îngropat împreunã cu Tine, Hristoase,
astãzi mã ridic împreunã cu tine,
Ca
un mielusel de un am, Cununa cea binecuvântatã de
noi, Hristos, de voie pentru toti S-a jertfit. Pastile cele curãtitoare;
Si iarãsi din mormânt a strãlucit nouã,
frumos, Soarele dreptãtii.
(stihira
a doua, cântarea a 4-a) |
Cel
ce ai înviat
Rãstignitum-am
ieri împreunã cu Tine. Însuti împreunã
mã preamãreste, Mântuitorule, în Împãrãtia
Ta. (stihira a 2-a, cântarea a 3-a
Sã
mergem dis-de-dimineatã si în loc de mir cântare
sã-i aducem Stãpânului; Si sã-L vedem
pe Hristos, Soarele dreptãtii, tuturor viatã dãruind.
(Irmos, cântarea a 5-a)
Sã
ne apropiem purtãtorilor de luminã, de Hristos,
cel ce a iesit din mormânt ca un mire; Si sã prãznuim
cu cetele cele iubitoare de praznice, Pastile lui Dumnezeu,
cele mântuitoare.
(stihira a doua cântarea a 5-a)
Pogorâtu-Te-ai
în cele de mai jos ale pãmântului si ai sfãrâmat
încuietorile cele vesnice, care-i tineau pe cei legati,
Hristoase: iar a treia zi, ca si Iona din chit, ai înviat
din mormânt.
(Irmos, cântarea a 6-a)
Desi
Te-ai pogorât în mormânt, cel ce esti fãrã
de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit si ai înviat,
ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor
mironosite: Bucurati-vã! si apostolilor Tãi
pace dãruindu-le, Cel ce dai celor cãzuti ridicare.
(Condac)
Prãznuim
omorârea mortii, sfãrâmarea iadului si începãtura
altei vieti, vesnice; si sãltând lãudãm
pe Pricinuitorul cel unul binecuvântat, Dumnezeul pãrintilor
nostri, si preaslãvit.
(stihira a doua, cântarea a 7-a)
Aceastã
aleasã si sfântã zi, cea dintâi a
sãptãmânii, împãrãteasã
si doamnã, praznic al praznicelor este si sãrbãtoarea
a sãrbãtorilor, în care binecuvântãm
pe Hristos în veci.
(Irmos,
cântarea a 8-a)
|
Back
to Top
Mãrita
si sfânta zi a Învierii Domnului
Numim
sãrbãtoarea de astãzi Pasti dupã cuvântul
care în vechiul grai evreiesc înseamnã trecere, fiindcã
aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus lumea dintru nefiintã
la fiintã. În aceastã zi, smulgând Dumnezeu
pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea
Rosie. Si tot în aceastã zi S-a pogorât din ceruri
si S-a sãlãsluit in pântecele Fecioarei. Iar acum
smulgând tot neamul omenesc din fundul iadului, l-a suit la cer
si l-a adus iarãsi la vechea vrednicie a nemuririi. Pogorându-se
la iad, Domnul nu a înviat pe toti câti erau acolo ci numai
pe cei care au voit sã creadã în El. Sufletele sfintilor
din veac, tinute cu sila de iad, le-a slobozit si a dãruit tuturor
putinta sã intre în ceruri.
De asemenea, dându-ne unul altuia obisnuita sãrutare de Înviere,
prãznuim si spargerea vrajbei, arãtând prin aceasta
unirea noastrã cu Dumnezeu si cu îngerii.
La miezul noptii, pe când strãjerii pãzeau mormântul,
pãmântul s-a cutremurat si un înger s-a pogorât
si a rãsturnat piatra de pe mormânt. Câteva femei din
preajma lui Iisus, Maria Magdalena, Maria mama lui Iacob,
Salomeia, Ioana si altele, au venit la mormânt, aproape de revãrsatul
zorilor, ca sã aducã dupã obiceiul iudeu mirodenii
pentru ungerea Trupului lui Hristos. Ele constatã cã piatra
mare care închidea mormântul fusese rostogolitã si
mormântul era gol. Evanghelile respectã taina Învierii
Domnului, asa cum respectã taina Nasterii Sale. Nimeni nu stie
cum a iesit Domnul din mormânt, asa cum nimeni nu stie cum a putut
sã se nascã Iisus dintr-o fecioarã. Se stie cã
ele primesc vestea Învierii de la îngerii care erau deasupra
mormântului De ce cãutati printre cei morti pe Cel
care este viu? A înviat
degrab mergând spuneti Lui cã
s-a sculat din morti(Lc. 24.5;Mt.28.7). Apoi Însusi Domnul
li se aratã, le spune Bucurati-vã ! si
le îndeamnã sã le vesteascã si ucenicilor Sãi
învierea Sa, înviere care, de la început, se înfãtiseazã
nu ca un fenomen uimitor, ci ca un adevãr anuntat prin cuvânt,
pe care trebuie sã-l primim si sã-l credem.
Hristos nu mai apartine de acum înainte lumii supuse îmbãtrânirii
si mortii. El apartine lumii vesnice si poate fi recunoscut si cunoscut
numai într-o relatie personalã de credintã si de iubire.
Asa este cazul Mariei Magdalena (Ioan 20.11-18) si al celor doi ucenici
care merg spre Emaus (Luca 24.13-35) care nu-l recunosc de la început.
În aceeasi zi, seara, Hristos se aratã celor 12 apostoli
care erau adunati laolaltã de frica iudeilor, cu cuvintele Pace
vouã!. Îi încredinteazã de realitatea
Învierii Sale si îi însãrcineazã cu misiunea
de a propovãdui Evanghelia la toate neamurile si a le vesti iertarea
pãcatelor.
Back
to Top
Penticostarul
Numele
Penticostarului, Pentikostarior, i se trage tocmai de la perioada
ale cãrei cântãri le cuprinde, numitã cincizecime.
El contine cântãrile de veselie ale Învierii
lui Hristos în care se vãdeste pretutindenea bucuria cea
mare a crestinului.
Odatã cu învierea întregii naturi din moartea de peste
iarnã, odatã cu bucuria ce însoteste trezirea la viatã
si vietuirea din belsug, Biserica se desteptã la o altã
viatã, se trezeste la bucuria pricinuitã de zdrobirea mortii
prin Învierea Mântuitorului, la bucuria împreunãrii
cu Hristos în Sfântul Duh, pusã în luminã
de întregul Penticostal.
Dacã Triodului îi este specificã pocãinta,
efortul omului în cãutarea lui Dumnezeu, Penticostarul încununeazã
acest efort, prezentându-l pe Dumnezeu în ipostaza în
care el se pleacã spre om pentru a-l face pe aceasta pãrtas
darurilor Sale. În perioada Postului Mare omul se supune unui îndelungat
efort ascetic, dar întreaga pocãintã pe care el o
face în tot acest timp este însotitã de nãdejde,
de speranta cã efortul lui va fi încununat. Aceastã
bucurie a încununãrii învãluie de-a dreptul
crestinãtatea în noaptea de Pasti, când Penticostarul
vesteste lumii Învierea lui Hristos, chemând întregul
univers sã se împãrtãseascã de bucuria
cea mare a Învierii Domnului.
Cerurile dupã cuviintã sã se veseleascã
si pãmântul sã se bucure, si sã prãznuiascã
toatã lumea cea vãzutã si cea nevãzutã:
cã a înviat Hristos, veselia cea vesnicã.
Prin Învierea lui Hristos se terminã o parte a istoriei,
începând alta, începând împãrãtia
cea vesnicã, pentru cã prin înviere lantul mortii
a fost zdrobit si usile Raiului ne sunt iarãsi deschise. Prin învierea
Sa din morti Mântuitorul ne-a fãcut pãrtasi tuturor
darurilor Sale, ne-a dat putere de a putea primi plinãtatea darurilor
Sale, ne-a dat putere de a putea primi plinãtatea darurilor Sfintei
Treimi, pe care Dumnezeu vrea sã le reverse asupra noastrã.
Înviind din morti Hristos ne-a adus viatã, luminã,
pace si bucurie.
Penticostarul începe cu rânduiala de slujbã pentru
ziua de Pasti, cu Liturghia Pastilor, care este aceeasi pentru fiecare
zi a sãptãmânii luminate. Textele din Penticostar
din toatã sãptãmâna luminatã sunt izbucniri
si revãrsãri de bucurie, sunt bucuria în actiune.
În vremea Sãptãmânii luminate, la Utrenie, Biserica
nu are altceva de spus decât bucuria izvorâtã din mormântul
dãtãtor de viatã al Mântuitorului.
De observat cã, la Pasti si în toatã Sãptãmâna
luminatã, în cuprinsul slujbelor nu se fac cereri de iertare,
nici nu se citesc psalmi pentru cã raiul a coborât pe pãmânt
si bucuria covârseste orice cuvânt. Vecernia din Sãptãmâna
luminatã se deosebeste de la o zi la alta doar prin glasurile care
se schimbã zilnic. Cele 8 glasuri bisericesti se schimbã
zilnic astfel încât în Sãptãmâna
luminatã se succed toate cele 8 glasuri, care normal se schimbã
din 8 în 8 sãptãmâni.
Slujba de Pasti, printre altele, ne stã mãrturie si despre
faptul cã Învierea lui Hristos nu are importantã numai
pentru El, ci ea e de mare însemnãtate si pentru noi fiind
si o garantie pentru învierea noastrã. Hristos a înviat
pentru ca si noi sã înviem împreunã cu El, Cel
ce tainic continuã sã moarã si învie în
fiecare om care i-a îmbrãcat chipul, pânã la
sfârsitul timpului.
Slujba de Pasti si din toatã sãptãmâna luminatã
reprezintã gândirea, simtirea si,peste tot, trãirea
cea mai înaltã pe care o cunoaste Biserica Ortodoxã.
Ortodoxia în cea mai înaltã cotã a ei se cuprinde
în slujba de la Pasti si din toatã sãptãmâna
luminatã. Slujba de la Pasti este culmea spiritualitãtii
ortodoxe.
Petrut Ormenisan
Back
to Top
|