Apostolul - Faptele
Apostolilor
6
1. În zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, eleniștii (iudei) murmurau
împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la
slujirea cea de fiecare zi.
2. Și chemând cei doisprezece mulțimea ucenicilor, au zis: Nu este drept
ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.
3. Drept aceea, fraților, căutați șapte bărbați dintre voi, cu nume bun,
plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care noi să-i rânduim la această
slujbă.
4. Iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea cuvântului.
5. Și a plăcut cuvântul înaintea întregii mulțimi, și au ales pe Ștefan,
bărbat plin de credință și de Duh Sfânt, și pe Filip, și pe Prohor, și
pe Nicanor, și pe Timon, și pe Parmena, și pe Nicolae, prozelit din Antiohia,
6. Pe care i-au pus înaintea apostolilor, și ei, rugându-se și-au pus
mâinile peste ei.
7. Și cuvântul lui Dumnezeu creștea, și se înmulțea foarte numărul ucenicilor
în Ierusalim, încă și mulțime de preoți se supuneau credinței.
Evanghelia
- Marcu
15
43.
Și venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el împărăția
lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui
Iisus.
44. Iar Pilat s-a mirat că a și murit și, chemând pe sutaș, l-a întrebat
dacă a murit de mult.
45. Și aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul.
46. Și Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat
în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, și a prăvălit
o piatră la ușa mormântului.
47. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus.
16
1. Și după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui
Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
2. Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea
soarele, au venit la mormânt.
3. Și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?
4. Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci
era foarte mare.
5. Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă,
îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat.
6. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul,
Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
7. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea,
mai înainte de voi; acolo îl veți vedea, după cum v-a spus.
8. Și ieșind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică și de
uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.
Back
to Top
Sensul
feminității
Astăzi,
la capătul unei lungi perioade de patriarhat, femeia caută să se afirme
ca o persoană umană în plenitudinea sa, un subiect liber și responsabil.
Lupta pentru egalitate socială, prea des purtată însă împotriva bărbatului,
ne lasă astăzi nesiguri asupra identității proprii a femeii, asupra sensului
feminității. Nevoia de egalitate face femeia agresivă și o pune pe o poziție
de rivalitate; femeia îl dublează pe bărbat, dar potențialul afectivității
sale specific feminine se epuizează și riscă să-și piardă adevărata natură.
Are loc o enormă deviație, agravată prin încorporarea femeii în lumea
masculină în momentul decadenței acesteia. Ambiguitatea actualei revoluții
feminine se datorează lipsei unei inspirații pur duhovnicești.
Creștinismul
nu ierarhizează masculinul și femininul
Pentru
creștinism, masculinul și femininul nu sunt esențe ierarhizate, ci modalități
ale unicei naturi umane. În Hristos se regăsește și firea umană întreagă,
fără exclusivitate, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: "Nu mai
este iudeu, nici elin; parte bărbătească și parte femeiască" (Galateni
3, 28).
În concretul unei existențe personale, harismele și darurile sunt cele
ce determină realitatea precisă a fiecărui mădular, chemarea lui, destinul
lui, slujirea lui.
Femeia are felul ei de a fi, modul ei propriu de existență darul de a-și
urzi întreaga ființă din legătura ei aparte cu Dumnezeu, cu alții și cu
ea însăși. Această taină a ființei ei, a harismelor ei trebuie"dezvăluită",
descifrată pentru a înțelege destinul femeii, în strânsă legătură cu cel
al bărbatului.
În
sfera religioasă femeia este sexul tare
Principiul
religios al dependenței, receptivității, comuniunii își găsește expresia
mai curând în sufletul feminin. Biblia înalță femeia la rangul de organ
al receptivității spirituale. În fapt, promisiunea de mântuire a fost
făcută femeii, ea a primit vestirea cea bună, Întruparea s-a săvârșit
în ființa feminină a Fecioarei, care I-a dăruit trupul și sângele ei,
Hristos Cel Înviat S-a înfățișat mai întâi ei, femeia înveșmântată în
lumina soarelui reprezintă Biserica și Cetatea cerească în Apocalipsă.
Prin structura ei religioasă, femeia este capabilă să se opună demolării
și dezumanizării în care se închide din ce în ce mai mult geniul masculin
modern și să-i redreseze zelul care alunecă prea adesea către profanarea
tainelor și pierderea valorilor spirituale. Bărbații sunt "cu inima
zăbavnică de a crede" (Luca 24, 25) după cuvântul Domnului pe drumul
Emausului, și, când mironosițele care "și-au amintit cuvintele Domnulu"i
(Luca 24, 8) vestesc apostolilor bucuria Învierii, "aceste cuvinte
au părut înaintea lor o aiurare și nu le-au crezut" (Luca 24, 11).
Tăria
femeii este "dumnezeiasca bunătate" și un har aparte de a se
îndrăgosti de Hristos
Berdiaev
vorbește despre rolul "cu infinite semnificați" al femeii, care
va avea un loc preponderent în istoria zilei de mâine... în trezvia religioasă
a vremurilor noastre". Dar femeia va salva lumea doar cu condiția
să primească, adânc cutremurată, slujirea "fecioarelor înțelepte"
din parabola evangheliei. (Matei 25, 1-13)
Dacă bărbatul înfruntă suferința, femeia i se abandonează și cel care
suportă mai bine urmările nu este bărbatul. Înțelepciunea unei vechi civilizații
enunță: "Blândețea biruiește duritatea, apa biruiește piatra, femininul
învinge masculinul". Aceasta este sensul principiului spiritual exprimat
de Hristos în: "Sunt blând și smerit cu inima"(Matei 11, 29).
El refuză soluția masculină a sabiei, după cum respinge și soluțiile masculine
ale celor trei ispitiri din pustiu, și alege dăruirea de sine, ca Miel
jertfit.
Mântuirea va veni prin sfințenie, or acesta este mai lăuntrică femeii
în condițiile actuale. Maica Domnului "păstra în inima ei toate cuvintele
Fiului" (Luca 2, 51) și orice femeie are o intimitate înnăscută,
aproape o complicitate cu tradiția, continuarea vieții.
Verbul
femeii este "a fi"
Dacă
verbul bărbatului este "a acționa", al femeii este "a fi"
și aceasta este categoria religioasă prin excelență. Femeia unește în
sfințenie ființa și existența, prin puterea smereniei. Situată la polul
opus egalismului și revendicării, aceasta este strălucirea cea mai firească
a stării harismatice, este slujirea Duhului Sfânt. Este dotată din fire
cu un simț religios; cuvântul lui Tertulian"sufletul este creștin
din fire", este valabil în primul rând pentru femeie. În dominantele
ființei sale, masculinul este hristofor, iar femininul este pnevmatofor.
Femeia
se mântuiește prin maternitate
Fecioară
sau soție, orice femeie este mamă. Maternitatea prin care femeia se mântuiește
nu este un simplu destin biologic nici simplul instinct matern. Adevărata
maternitate se transfigurează după chipul celei care, la picioarele Crucii
se consacră maternității universale: "Femeie, iată fiul tău!",
îi spune Hristos desemnând pe ucenicul Său mult iubit- și care dintre
noi nu este mult iubitul Său? Doar această maternitate jertfitoare, dezinteresată,
dezvăluie adevăratul ei sens. Vocația spirituală a fiecărei femei este
de a-L naște pe Dumnezeu în sufletele devastate (I Petru 3, 4). Să acopere
lumea bărbaților ca mamă și să o purifice ca fecioară, dându-i acestei
lumi un suflet, sufletul ei, aceasta este vocația oricărei femei: călugăriță,
celibatară sau soție.
În sarcina imensă a inițierii pedagogice, femeii revine să zămislească
în fiecare copil o ființă aparte, căreia să-i transmită tainic simțul
sacrului, simțul lui Dumnezeu, gustul, nostalgia Împărăției. Destinul
lumii noi se află în brațele mamei.
Prin
femeie bărbatul devine mai ușor ceea ce este
Bărbatul
își depășește ființa, harisma sa de expansiune îl face să privească dincolo
de el însuși. El umple lumea cu energiile sa creatoare impunându-se ca
stăpân și domn. Primește lângă el femeia, ajutorul lui, care îl întregește.
Mai interiorizată, femeia se simte bine în limitele ființei sale. Destinată
procreării, protejării, a fi izvor al vieții și fântână de sfințenie,
femeia îi este deopotrivă, logodnică, soție și mamă. "Slava bărbatului",
după Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 11, 7), în puritatea ei luminoasă
femeia este ca o oglindă care reflectă chipul bărbatului, îl face să se
descopere pe el însuși și, prin aceasta, îl corectează, căci prin femeie
bărbatul devine mai ușor ceea ce este el (Paul Evdokimov).
Femeia trăiește mult mai adânc decât bărbatul încercările interioare ale
ființei apropiate, îi simte durerile și bucuriile, devenind prin aceasta
cel mai bun confident în ceasurile grele. O femeie inteligentă și blândă
vine ca o lumină tămăduitoare peste rănile unui suflet încercat.
Femeia
este o făptură mai fragedă, mai delicată și mai simțitoare decât bărbatul
Aici
stă superioritatea ei. E drept că acesta a întrecut-o în artă, știință
sau politică.
Femeia este legată de tot ceea ce îi îmbogățește zilele, de la cele mai
însemnate până la cele mai gratuite lucruri, toate o cheamă, o farmecă.
Nevoia de dăruire dezinteresată fac din ea o ființă în permanentă vibrație.
Femeia însuflețește totul și caută firele ascunse ale țesăturii vieții.
Secretul său aici stă: în legătura permanentă cu izvoarele vieții. Orice
ar face, femeia nu se joacă; ea se mișcă direct și viu, suferă și se bucură
din plin.
Dacă bărbatul rănește pentru a deștepta, femeia cicatrizează și vindecă.
"Fiecare femeie este o purtătoare de mir-mironosiță", zicea
Feodorov.
Femeia
"celibatară"
Lansată
în construirea lumii noi, femeia emancipată este caracterizată de termenul
"celibatară". Este deja un fapt curent ca femeia să exercite
în primul rând o profesie și în al doilea rând să fie soție. Meseria îi
dă independență și frânele morale și religioase au dispărut odată cu decadențele
căminului.
Pentru a fi înțeleasă, femeia trebuie văzută în expresiile caracteristice
naturii sale.Vocația femeii nu este legată de societate ci de omenire:
câmpul ei de acțiune nu este civilizația, ci cultura. Femeia poate acumula
valori intelectuale, dar aceste valori nu aduc bucurie. Femeia intelectualizată
excesiv, la egalitate cu bărbatul, și constructoare a lumii se va vedea
deșartă de esența ei, căci femeia este chemată să aducă în cultură feminitatea
ca manieră de a fi. Bărbatul creează știința, arta, filozofia și chiar
teologia ca sisteme, dar acestea conduc la o teribilă obiectivare a adevărului.
Din fericire, femeia este predestinată să devină purtătoare acestor valori,
locul unde ele se întrupează și trăiesc.
Emanciparea femeii și egalitatea sexelor, acest proiect de nivelare, vădește
lupta cea mai virulentă împotriva legii lui Dumnezeu, deoarece înseamnă
dispariția stării harismatice feminine.
Femeia, tânăra fată, însă, trebuie să aspire să interiorizeze și să trăiască
adevărul pe care îl află în icoanele Maicii Domnului.
Mirabela Mariș
Back
to Top
Femeia
Bărbatul
este recunoscut unanim ca fiind superior femeii. Această recunoaștere
a lăsat peste ochii noștri o perdea care ne oprește să vedem ceea ce este
esențial femeii, însușirile sale de căpetenie.
Cine nu a văzut o femeie aplecându-se ca o mângâiere peste oamenii nimănui?
Cine nu a văzut-o mângâind un copil sau săturând un sărac? Femeia este
mult mai înțelegătoare decât bărbatul față de tot ceea ce înseamnă viață:
ea iubește florile, iubește păsările și animalele, iubește oamenii.
Femeia are simțul mult mai fin al situațiilor morale, trăiește mult mai
adânc decât bărbatul încercările interioare ale ființei apropiate; ea
se transpune în întregime în locul altuia, mergând până la depersonalizare.
Cugetul ei și făptura ei surprind mai repede și simt mai profund durerile
și bucuriile celor apropiați.
Bărbatul e mai închipuit, mai rece, mai calculat și mai închis decât femeia.
Bărbatul e mai trufaș, mai aspru și mai egoist. Cu aceste însușiri, înțelegem
cât de ușor poate deveni tiran.
Marea
putere de depășire, puterea de trăire în altul și capacitatea ei de recepție
fac din femeie cel mai bun confident în ceasurile grele. O femeie inteligentă
și blândă vine ca o lumină tămăduitoare peste rănile unui suflet încercat.
Femeia este o făptură mai fragedă, mai delicată și mai simțitoare decât
bărbatul. Aici stă superioritatea ei. E drept că bărbatul a întrecut-o
în artă, în știință și mai ales în politică, dar nu trebuie să uităm că
ea l-a egalat, dar nu l-a și întrecut, în cea mai grea și mai de sus valoare
umană: sfințenia.
Pentru a fi înțeleasă, femeia trebuie văzută în expresia caracteristică
naturii sale. Femeia sportivă, femeia intelectuală sau avocată sunt tot
atâtea chipuri întoarse ale firii. Armonia cosmică le refuză.
Supusă unui destin al pasiunii, ea este legată de tot ceea ce îi îmbogățește
zilele; de la cele mai însemnate până la cele mai gratuite lucruri, toate
o interesează, o cheamă, o farmecă. Dorința puternică și continuu împrospătată
de a-și îmbogăți viața și, totodată, nevoia de dăruire dezinteresată fac
din femeie o ființă în permanentă vibrație și îndemn.
Femeia
însuflețește totul, învăluie lucrurile cu cântec și caută fără încetare
firele ascunse ale țesăturii vieții. Secretul său aici stă: în legătura
permanentă cu izvoarele vieții. Când este netulburată de erorile intelectualismului,
ea are mai adânc simțul just al fiecărei situații sau lucru, are mai sigură
intuiția lucrurilor neschimbătoare. Cum altfel s-ar explica plinătatea
și focul rugăciunilor sale? Cum s-ar explica plânsul luminat de razele
bucuriei ce-i străbat adesea chipul?
Orice ar face, femeia nu se joacă; ea se mișcă direct și viu, suferă și
se bucură din plin. Femeia cunoaște adevăratele flori nemuritoare ale
vieții. Buzele ei deosebesc aromele de uscăciune. De aceea, pasul îi este
sigur atunci când e vorba să pornească pe drumul rodniciilor sale.
Femeia adevărată nu trebuie căutată în laborator și nici în salon, ci
în cămin și pe pajiști. Iubită, soție, mamă sau soră, femeia apare în
viața noastră ca un îndemn la dragoste și milă. Dincolo de rătăcirile
cetății moderne, o găsim frumoasă și mângâietoare, sensibilă tuturor semnelor
curate și înălțătoare.
Ernest
Bernea
Back
to Top
Apoftegmele
Matericului
Una
este fapta bună a bărbatului și a femeii, deoarece și alcătuirea lor este
de aceeași vrednicie, precum și răsplata este asemenea pentru amândoi.
(Sfântul Vasile cel Mare)
Fapta
bună nu se deosebește în bărbătească și femeiască, nici înțelepciunea
nu se împarte în două, fără asemănare una cu alta; căci deosebirea stă
în trupuri nu în suflete. Întru Iisus Hristos, după dumnezeiescul Apostol,
nu este bărbat și femeie (Galateni 3, 28). (Cuvioasa
Domnina)
Înlesnește
tăcerea mai mult decât vorbirea, căci tăcerea este comoara monahilor,
iar vorbirea cheltuiește bogăția lor. (Fericita
Teodora)
Dacă
în orice cădere, vei spune cu smerenie: iartă-mă, ți se va ierta.
(Sfânta Singlitichia)
Postul
smerește trupul, privegherea curăță mintea, rugăciunea unește cu Dumnezeu.
(Sfânta Singlitichia)
Back
to Top
Sinaxar-
Duminica mironosițelor
În
această zi prăznuim sărbătorirea sfintelor femei mironosițe. Facem încă
și pomenirea lui Iosif din Arimatea, care era, în ascuns, ucenic al Domnului
și a lui Nicodim ucenicul, care venise noaptea la Mântuitorul.
Dintre toți aceștia, femeile mironosițe sunt martorii nemincinoși ai Învierii,
iar Iosif și Nicodim ai înmormântării; adică ai faptelor care sunt pentru
credința noastră cele mai de seamă și cele mai cuprinzătoare.
Aceste femei au mărturisit cele dintâi Învierea și au vestit-o ucenicilor.
Ele au văzut primele piatra răsturnată, pecețile zdrobite, mormântul gol,
toate adeverind că Cel Puternic a zdrobit putrejunea morții; ele au primit
primele cuvintele îngerului: "Ce căutați pe Cel viu printre morți?
Ce plângeți pe Cel nestricăcios ca și cum ar fi întru stricăciune?",
prin care s-au încredințat de Învierea Domnului. Ele L-au văzut pe Hristos
înviat din morți și au auzit de la El cuvintele: "Bucurați-vă".
Căci se cuvenea ca aceea care căzuse cea dintâi sub păcat să vadă prima
Învierea și să audă bucuria, ea care auzise blestemul: "Întru dureri
vei naște fii".
"Zicând mironosițelor: Bucurați-vă! osândirea Evei o ai prefăcut
în bucurie".
(Luni la Utrenie)
Ele s-au numit mironosițe, deoarece Iosif și Nicodim, îngropând în grabă
trupul Domnului, Paștile bătând la ușă, deși Îl unseseră cu miruri, totuși
nu făcuseră lucrul așa cum se cuvenea. Pentru aceasta, femeile mironosițe
având dragoste fierbinte pentru Hristos, cumpărând miruri de mult preț,
au venit la mormânt dis-de-dimineață:
"Miresmele îngropării Tale aducând femeile, au venit în ascuns, de
dimineață la mormânt, temându-se de semeția iudeilor și știind mai dinainte
paza ostașilor. Dar firea cea slabă a biruit pe cea bărbătească, deoarece
gândul cel plin de milă a plăcut lui Dumnezeu".
(Sedealna Utreniei)
Mironosițele au fost multe, dar evangheliștii fac amintire numai de cele
însemnate: Maria Magdalena, din care Hristos alungase șapte demoni, Salomeea,
Ioana, Maria și Marta, surorile lui Lazăr, Maria lui Cleopa și Suzana.
Deci Biserica lui Dumnezeu a primit să prăznuiască, după Sfântul Apostol
Toma, și pe acestea, ca pe cele ce au propovăduit Învierea și au petrecut
viața întru Hristos, în cel mai bun chip și precum se cuvenea unor femei,
care au fost ucenițe ale lui Hristos.
Pr. Cosmin Bufnea
Back
to Top
|