Back

Cuvântul credinței

Buletin al Parohiei Ortodoxe "Mihai Viteazul" Alba Iulia 

Anul II, nr. 30, Motto: "Deci iarăși le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții." (Ioan 8, 12)

Sumar: Evanghelia (a Orbului)vSimțul văzului (Mirabela Mariș)v Cuviosul Paisie Aghioritul - Vătămarea televizoruluiv Învierea și icoana (Michel Quenot)vDin cuvintele Părinților v Înălțarea Domnului 8 Iunie (Pr. Cosmin Bufnea)


Evanghelia
- Ioan 9

1. Și trecând Iisus, a văzut un om orb din naștere.
2. Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?
3. Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
4. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
5. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.
6. Acestea zicând, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat, și a uns cu tină ochii orbului.
7. Și i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuiește: trimis). Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând.
8. Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?
9. Unii ziceau: El este. Alții ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.
10. Deci îi ziceau: Cum ți s-au deschis ochii?
11. Acela a răspuns: Omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei; și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală. Deci, ducându-mă și spălându-mă, am văzut.
12. Zis-au lui: Unde este Acela? Și el a zis: Nu știu.
13. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb.
14. Și era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină și i-a deschis ochii.
15. Deci iarăși îl întrebau și fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, și m-am spălat și văd.
16. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ține sâmbăta. Iar alții ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Și era dezbinare între ei.
17. Au zis deci orbului iarăși: Dar tu ce zici despre El, că ți-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este.
18. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb și a văzut, până ce n-au chemat pe părinții celui ce vedea.
19. Și i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceți că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?
20. Au răspuns deci părinții lui și au zis: Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb.
21. Dar cum vede el acum, noi nu știm; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine.
22. Acestea le-au spus părinții lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.
23. De aceea au zis părinții lui: Este în vârstă; întrebați-l pe el.
24. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi știm că Omul Acesta e păcătos.
25. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu: că fiind orb, acum văd.
26. Deci i-au zis: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?
27. Le-a răspuns: V-am spus acum și n-ați auzit? De ce voiți să auziți iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenici ai Lui?
28. Și l-au ocărât și i-au zis: Tu ești ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.
29. Noi știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L știm de unde este.
30. A răspuns omul și le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este și El mi-a deschis ochii.
31. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acesta îl ascultă.
32. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere.
33. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.
34. Au răspuns și i-au zis: În păcate te-ai născut tot, și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară.
35. Și a auzit Iisus că l-au dat afară. Și, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?
36. El a răspuns și a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?
37. Și a zis Iisus: L-ai și văzut! Și Cel ce vorbește cu tine Acela este.
38. Iar el a zis: Cred, Doamne. Și s-a închinat Lui.

Back to Top

Simțul văzului

Sfintele Evanghelii relatează despre numeroase tămăduiri minunate pe care Mântuitorul Hristos le-a săvârșit asupra celor bolnavi. Între acestea o semnificație deosebită o are tămăduirea orbilor cărora, asemenea celui din Evanghelia de azi, le-a deschis atât ochii trupești cât și pe cei sufletești.
În vremea noastră, mulți, deși văzători cu ochii trupului, suntem bolnavi la cei ai sufletului. Mântuitorul Hristos cu dragoste, ne-ar vindeca pe toți și acum, dacă nu ne-am încăpățâna, prin faptele noastre, să-I respingem ajutorul. Îndemnul e limpede: "De va fi ochiul tău curat, tot trupul va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul va fi întunecat" (Matei. 6, 22-23) și subliniază cât se poate de clar importanța simțului văzului în viața duhovnicească.

Paza ochilor și trezvia

Într-o lume atât de laicizată ca a noastră, paza ochilor și trezvia poate salva sufletul de la multe rele și ispite. Și nu e vorba aici de o poziție a capului plecat în pământ pe stradă, sau de o ferire de a-i privi pe ceilalți semeni ai noștri în ochi, deși nici această atitudine nu ar fi de lepădat pentru cei care se simt mai slabi. E vorba de o ispită mult mai perfidă și mai subtilă a vrăjmașului, aflată foarte la îndemână, la un loc prea de cinste în casele noastre: televizorul. Mulți s-ar putea simți de-a dreptul plictisiți de această recomandare a Bisericii față de reducerea timpului petrecut la televizor. E adevărat sunt și oameni mai puternici, care pot face o selecție a emisiunilor ce merită a fi privite, căci, în fond, televizorul nu este un rău în sine. Mai suntem însă și dintre cei care ne lăsăm prea ușor prinși în mrejele lumii ce stă gata să ne inunde casa din cutia televizorului. În acest caz, ar fi bine să ne ținem cât mai departe de această ispită, iar timpul lăsat astfel liber să-l plinim în fața celei care își merită de fapt locul cel mai de cinste în casă, a icoanei. Nu e nevoie să recunoaștem în fața nimănui, ci doar în noi înșine, care e diferența de simțire între a ne lăsa înconjurați de televizor, și, în unele cazuri de postere, sau a ne lăsa înconjurați de icoane.

Televizorul și icoana

Cine n-a văzut vreodată un prunc surâzând mamei sale... Și dacă fărâma aceea de om e în stare să-și recunoască ființa ce i-a dat naștere, cum noi, oameni în toată firea, ne ținem atâta vreme departe de Părintele ce ne-a creat, fără să-I surâdem într-o rugăciune.
E adevărat că în fața unei icoane e mult mai greu să stai, decât în fața televizorului, începând cu poziția în genunchi, respectiv așezat în fotoliu - și continuând, și tot continuând cu starea sufletească.
Dacă la televizor ne plictisim de un program, putem să căutăm un altul, și tot așa, chiar și numai din lipsă de ocupație; avem impresia că suntem, astfel, stăpânii unui univers întreg, iar personajele din televizor trăiesc tot ceea ce noi n-am putut trăi în viața noastră. Televizorul ne oferă, așadar, o iluzie a realității, iar în nici un caz rezolvarea lor, o risipire și o împrăștiere.

Icoana ne responsabilizează

Pe ea n-o putem schimba. Noi suntem cei care trebuie să ne schimbăm pentru a simți icoana și, implicit, pe Dumnezeu spre care ea duce, altfel. Icoana e un drum ce, pentru a fi depășit, trebuie parcurs. Nu e vorba de a-l înlătura, ci de a-i descoperi dimensiunea transcendentă, care duce la comuniunea cu ipostasul. "Numai în relație iconografică cu Absolutul lumea își găsește propria realitate", afirmă Paul Evdochimov.
Icoana transfigurează, descoperind frumusețea cea dinlăuntrul omului. Icoana sfințește ochii celor care o privesc, căci puterile sufletului prin simțuri se deschid.
În vreme ce televizorul ne izolează de cei din familie sau din jur, restrângându-ne universul la ceea ce alții hotărăsc, icoana ne deschide în primul rând spre Dumnezeu și, implicit, spre ceilalți, pe care-i purtăm în rugăciune, acolo în genunchi.
Icoanele au muzicalitatea lor, dinamica lor, în fond, sunt 2000 de ani de când nu ne mai săturăm să le privim.
Postirea ochilor ne învață din nou contemplarea, iar "contemplarea lui Dumnezeu este viața sufletului", spunea Sfântul Grigore de Nyssa.

Mirabela Mariș

Back to Top

Vătămarea televizorului

Cuviosul Paisie Aghioritul

Părinte, astăzi există o astfel de informare, prin televiziune, încât în același minut poți vedea fapte ce se petrec la celălalt capăt al lumii.

Numai pe ei înșiși nu se văd oamenii, văd însă toată lumea. Astăzi lumea se distruge din pricina ei, nu o distruge Dumnezeu.

Părinte, televizorul face un mare rău.

Face rău, spui tu. A venit cineva la mine și mi-a spus: "Părinte, televizorul este bun!" "Și ouăle sunt bune, îi spun, dar dacă le amesteci cu găinaț de găină, nu mai sunt de folos". Așa se face și cu televizorul și cu radioul.
Lumea s-a vătămat mult din pricina televizorului; în mod special se distrug copiii. A venit la coliba mea un copil de 7 ani cu tatăl său. Vedeam că prin gura copilului vorbea diavolul televizorului, așa cum vorbește diavolul prin gura celor demonizați. Era ca un copil ce se născuse cu dinți. Astăzi arareori vezi copii normali; sunt monștri. Privește-i că nu au dorire spre cele de sus, ci ceea ce au auzit sau ceea ce au văzut, aceea repetă. Așa vor unii ca să tâmpească lumea cu televizorul. Adică cele ce aud oamenii, să le creadă și să le facă.

Părinte, ne întreabă mamele cum să oprească pe copiii lor de la televizor.

Să facă pe copii să înțeleagă că se tâmpesc cu televizorul; nu pot gândi. Să lăsăm faptul că le strică ochii. Televizorul este opera omului, dar există și un alt televizor, duhovnicesc. Adică atunci când prin omorârea omului vechi se curăță și ochii sufletului, atunci vede omul mai departe fără aparate. Au spus copiilor lor despre televizor? Să înțeleagă că există și un televizor duhovnicesc, pentru că prin aceste cutii se prostesc. Cei dintâi născuți aveau harisma străvederii. Aceasta s-a pierdut după cădere. Când copiii vor păstra harul Sfântului Botez, vor avea și harul străvederii, televizorul duhovnicesc. E nevoie de luare aminte, de lucrare duhovnicească. Astăzi mamele se pierd în lucruri de nimic și după aceea: "Ce să fac, Părinte? Îmi pierd copilul!"

Back to Top

Învierea și icoana

Michel Quenot

Hristos a înviat! Adevărat a înviat? Dacă Hristos a înviat, premisă a propriei noastre învieri, aceasta ne privește pe noi toți, credincioși și necredincioși, bogați și săraci, bolnavi și sănătoși, toate rasele și toate neamurile. A pune această întrebare, oricât de ezitantă ar fi ea, nu înseamnă deja o întredeschidere a ușii inimii, o încercare de a întrevedea luminoasa privire a Celui Înviat? Înseamnă, în orice caz, a scăpa de reproșul marelui învățător duhovnicesc Isaac Sirul, pentru care "toate păcatele nu sunt decât praf în fața lui Dumnezeu; singurul păcat adevărat este acela de a fi insensibil față de Cel Înviat" (Sentințe, 118).
La ora în care credința în reîncarnare are succes, când multe persoane de origine creștină își caută identitatea și când o parte tot mai mare a societății respinge Învierea, finalitatea existenței omenești nu poate fi trecută sub tăcere. La ora la care omul respinge și marchează moartea, când consimte să facă eforturi enorme pentru a refuza scadența deși o știe inevitabilă, afirmarea Învierii lui Hristos și a celor morți, adică a învierii noastre în lumea ce va să fie, merită cea mai mare atenție.
Câți oameni botezați nu se îndepărtează astăzi de creștinism fără să știe că se dezrădăcinează., că mutilează o parte esențială a moștenirii lor? Putem totuși înțelege unele refuzuri, roadă a unor blocaje despre care nu vom vorbi aici. Ce înseamnă "a fi creștin", care este piatra unghiulară a creștinismului, prea adesea perceput caricatural? Nu este suficient a pune întrebarea pentru a descoperi o profundă neînțelegere? Mărturisirea Învierii, punctul de convergență și inima tainei credinței creștine, nu încetează să surprindă.
Epicentrul creștinismului, Învierea îmbracă în sânul Bisericii Ortodoxe o importanță fără egal. Aici viața liturgică culminează într-adevăr în slujba pascală, Sărbătoare a sărbătorilor, prăznuire dincolo de orice prăznuire, "căci toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul și cele de dedesubt" (Canonul Învierii, Cântarea a 3-a). Icoana învierii prezintă în mod firesc punctul în care toate converg, centrul din care radiază și în jurul căruia evoluează Praznicele Împărătești și icoanele acestora.
Într-o vreme în care toate par să treacă prin simțul vederii, credem că este posibilă redescoperirea tainei Învierii, prin icoană, care se adresează simțurilor și inimii înainte de a atinge rațiunea. Taina tainelor nu poate fi înțeleasă decât cu inima, o inimă curată, desigur, corolarul unei priviri curățite. Lumina scapă celui care trăiește în întunericul suficienței. Cel ce flămânzește după Dumnezeu deja L-a întâlnit, chiar fără să o știe, căci el se ține aproape de firea omului.
Reflectare și prezență a tainei noii creații realizate în Hristos în dimineața zilei de Paști, fiecare icoană orientează privirea spre Întrupare, Învierea și Transfigurarea în Duh, care sunt chiar esența creștinismului.

Back to Top

Din cuvintele Părinților

Zis-a un bătrân: "Deoarece vederea este mai mare decât toate simțurile, ea trebuie păzită cu multă rugăciune și fapte bune". (Pateric)

Zis-a un bătrân: "Satana este împletitor de funii; pe cât îi dai șuvițe împletește. Iar aceasta o zic pentru paza ochilor. Pe cât nu îi păzești pe atât se înmulțesc faptele rele și se întăresc". (Pateric)

Același i-a zis lui avva Anuv: "Întoarce-ți ochii tăi, să nu vadă deșertăciuni; căci slobozenia omoară sufletele". (Pateric, Avva Pimen)

Un frate l-a întrebat pe un bătrân: "Spune-mi un cuvânt, să mă mântuiesc! Iar el a zis: păzește-ți ochii și vei fi viu". (Pateric)Back to Top

Înălțarea Domnului 8 Iunie

De fiecare dată când rostim Simbolul credinței la Sfânta Liturghie, noi mărturisim credința noastră că după ce "S-a răstignit pentru noi și pentru a nostră mântuire", după ce a fost înmormântat și "a înviat a treia zi după Scripturi", Domnul Iisus Hristos "S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui". Mărturisim de fapt cea mai mare realizare pe care a lucrat-o Dumnezeu în om prin întruparea Sa. Hristos se află acum și cu trupul unde se află cu dumnezeirea. Înălțarea lui Hristos cu trupul la cer și șederea de-a dreapta Tatălui înseamnă ridicarea firii umane la deplina umplere de infinitatea dumnezeiască : "Firea lui Adam care se pogorâse în laturile cele mai de jos ale pământului, Dumnezeule, înnoind-o întru Tine Însuți, o ai ridicat astăzi mai presus de toată stăpânirea și puterea; că deoarece ai iubit-o ai așezat-o împreună cu Tine; și fiindu-ți milă de ea, ai unit-o cu Tine; și unindu-Te cu ea, ai și pătimit împreună cu ea, dar pătimind ca Cel ce ești fără de patimă, ai preaslăvit-o împreună cu Tine" (Litie, stihira a 5-a).
După Învierea Sa Domnul Hristos a petrecut patruzeci de zile cu ucenicii Săi,timp în care le-a arătat lămurit Învierea Sa,le-a făgăduit multe despre cele privitoare la Împărăția lui Dumnezeu, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim,ci să rămână acolo și să aștepte venirea Duhului Sfănt ca să fie martori ai Învierii Sale în toată lumea. Apoi i-a dus în Muntele Măslinilor spre Betania și acolo Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-Se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu,lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu (Luca 24, 51-53).
De acum drumul e trasat, e bătătorit, e măsurat, e sigur. O știm aceasta pentru că Însuși Dumnezeu l-a parcurs și ne-a arătat calea cea mai bună care duce la înălțare. Nu mai avem nevoie de ipoteze sau de încercări. Acolo unde este Hristos, acolo suntem chemați și noi să urcăm. Astfel Înălțarea Domnului trebuie să fie și înălțarea noastră. Ne înălțăm cu ajutorul Celui ce S-a înălțat. Dar ca Domnul Hristos să ne înalțe e nevoie să împlinim anumite osteneli pentru a ne îmbunătăți; osteneli pe care ni le descrie Sfântul Apostol Pavel în epistola către Coloseni: "Dacă ați înviat împreună cu Hristos,căutați cele de sus, unde se află Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu..., omorîți mădularele voastre, cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este închinarea la idoli..., lepădați și voi toate acestea: mânia, iuțimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de rușine din gura voastră... Îmbrăcați-vă ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare." (Coloseni 3, 1; 5; 8; 12).
Înălțarea noastră devine posibilă, dacă Hristos se sălășluiește în inima noastră. Și prin aceasta putem ajunge la acea stare de nepătimire de care dă mărturie trupul înviat a lui Hristos, nepătimire care înseamnă "învierea sufletului înainte de învierea cea de obște".

Pr. Cosmin Bufnea

Back to Top

Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.