Prima pagină

"Spre tămăduirea sufletului şi a trupului"

Euharistia este "Taina Tainelor"(1), "piscul cel mai înalt al vieţii duhovniceşti" (2), împlinirea promisiunii lui Hristos de a ramâne în noi si noi întru El (Ioan 6, 56). Mintea este copleşiă în faţa măreţiei acestei Taine prin care Hristos se face una cu noi, Trupul şi Sângele Său una cu trupul şi sângele nostru. Venind să ne împărtăşim mărturisim cu credinţă că în Sfântul Potir se află însuşi Preacurat Trupul şi însuşi Preasfânt Sângele lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui Viu pe care îndrăznim a le primi pentru cuvântul Domnului: "Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţa în voi."(Ioan 6, 53).
Sfântul Pavel ne avertizeaza însă: "Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit." (I Cor. 11, 28-30). Ca urmare rugăciunile rânduite de Biserică a fi rostite înainte de cuminecare ne atrag atenţia asupra nevredniciei noastre şi, exprimând teama ca Sfintele Taine ne-ar putea fi spre osândă din cauza învârtosării noastre, ne cheamă la pocăinţă.
Din păcate observăm în ultimul timp o alunecare a accentului dinspre aceasta teamă cucernică ce vine din conştiinţa nevredniciei dar care nu ne împiedică ci, din contră, ne pregăteşte pentru unirea cu Hristos, spre o foarte lumească frică de boală trupească ce ar putea fi contactată prin împărtăşirea credincioşilor cu o singură linguriţă.
Daca aceasta frică de îmbolnăvire poate fi înţeleasă (dar nu acceptată!) în cazul unor oameni care, deşi se declară ortodocsi, cunosc prea puţin credinţa ortodoxă şi nu participă la viaţa liturgică a Bisericii, lucrurile devin de-a dreptul alarmante atunci când chiar unii dintre slujitorii altarului, preocupaţi de "potenţialul biologic al neamului" (vezi Pr. Dr. V. Munteanu, Pentru sănătatea psihosomatică a noastră, în Învierea, anul XI, nr. 19), ajung să susţină acest lucru. Ne întrebăm care este credinţa celui care acceptă faptul că Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu celui Viu poartă cu sine SIDA, bacili de tuberculoză sau alte boli. Sau că Dumnezeu îngăduie ca cel ce vine la Sine cu pocainţă să se îmbolnăvească din cauza linguriţei. Aş îndemna pe adepţii acestei teorii să ne prezinte cel puţin un caz de credincios sau preot care s-a îmbolnavit din cauza linguriţei cu care s-a împărtăşit.
Împărtăşirea laicilor cu linguriţa a fost introdusă abia în secolele VIII - IX pentru a se evita profanarea Sfintelor Taine dar, încă de la început, linguriţa capătă semnificaţia simbolică a cleştelui cu care serafimul a luat carbunele aprins pentru a curăţa buzele profetului Isaia (3) (Isaia 6, 6-7). Trupul si Sângele Domnului este cu adevarat foc care curăţă sufletul şi trupul de toată întinăciunea. Ca urmare, de-a lungul secolelor împărtăşania cu aceeaşi linguriţă a fost acceptată fără nici un fel de probleme. În aceste conditii este de-a dreptul ridicol să ne punem problema "eventualului efect antiseptic" al Sfintelor Taine. Daca totuşi o facem, răspunsul Bisericii îl aflăm chiar în rugăciunea pe care o rostim ca o concluzie a pregătirii pentru cuminecare: "Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtăşirea cu Sfintele Taine Doamne ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului".
Practica schimbării sau a spălării linguriţei după împărtăşirea fiecărui credincios ar putea fi justificată de unii, din raţiuni pastorale, pentru menajarea sensibilităţii unor credincioşi. Problema este însă greşit pusă deoarece nu este vorba despre un aspect marginal al vieţii Bisericii unde putem face compromisuri ci de însăşi centrul acestei vieti. O condiţie principală pe care Biserica o pune celui ce vrea să se împărtăşească este, alături de pocăinţă, credinţa că în potir se află Trupul si Sângele Dumnezeului celui Viu. Teama de îmbolnăvire din cauza linguriţei dovedeşte lipsa acestei credinţe. Un astfel de om riscă cu adevarat să se îmbolnavească dar nu din cauza linguriţei ci, după cuvântul Sfântului Pavel, din cauza nevredniciei.
Acceptarea schimbării sau spălării linguriţei în timpul împărtăşaniei este un compromis prin care noi, slujitorii altarului, ne arătăm îndoiala că în potir se află Hristos, lovind astfel în însăşi esenţa credinţei noastre. Dacă suntem cu adevărat preocupaţi de "sănătatea psihosomatică a neamului" să ne străduim să mărturisim şi să cultivăm credinţa cea adevărată îndemnându-i pe credincioşi să ducă o astfel de viaţă încât, cu pregătirea corespunzătoare, să răspundă cât mai des cu "frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste" şi fără reticenţe de ordin (pseudo-) igienic, chemării preotului de a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului "spre tămăduirea sufletului şi a trupului".

Note biliografice:

1. Dionisie Areopagitul, Ierarhia bisericeasca, III, 1
2. Nicolae Cabasila, Despre viata în Hristos, IV
3. Pr. Prof. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucuresti, 1998, p.327

Pr. Florin Botezan

Back