Prima paginã sau Biblioteca

Cuvioase pãrinte Serafim, roagã-te lui Dumnezeu, pentru noi!

Sfantul Serafim de Sarov

Slujba Sfântului Serafim de Sarov

La Vecernia Mica

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Iar de nu este preot, se zice:
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi. Amin.
Sfinte Dumnezeule..., Preasfânta Treime..., Tatal nostru..., Doamne miluieste (de 12 ori)
Slava ..., Si acum...
Veniti sa ne închinam Împaratului nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne închinam si sa cadem la Hristos, Împaratul nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne închinam si sa cadem la Însusi Hristos, Împaratul si Dumnezeul nostru.

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6, glasul al 4-lea:

Adunându-ne astazi noroadele cele cu Numele lui Dumnezeu numite, cu cântari de lauda sa încununam pe îngerul cel pamântesc si omul ceresc si catre el cu caldura sa strigam:
O, Fericite Parinte Serafime, al pastorilor lauda preaslavita, roaga-te pentru noi catre Domnul sa ne miluiasca sufletele noastre!

Iubind din tinerete înfrânarea si vietuirea cea buna, Parinte Serafime, cu mintea si inima cea fara de prihana dragostea lui Hristos ai dobândit, prin care si de Dumnezeu te-ai apropiat. Pe Acela, dar acum roaga-L sa mântuiasca din nevoi pe cei ce cu credinta savârsesc cinstita ta pomenire.

Multimea noroadelor celor cu numele lui Hristos numite, adunându-se astazi întru proslavirea cinstitelor tale moaste, Preacuvioase Parinte Serafime, toti s-au umplut de bucurie si de veselie, caci te-ai aratat bolnavilor vindecare si schiopilor umblare, celor ce cu credinta alearga la racla cu moastele tale.

Slava..., glas 6
Veseleste-te si te bucura întru Domnul, lacasul Sarovului, ca întru tine a rasarit lumina noua pentru pamântul rusesc, împodobeste si dantuieste, Biserica lui Dumnezeu si multimile calugarilor împreuna va bucurati, cu soboarele iubitorilor de sarbatoare, si saltati împletind cununi de flori duhovnicesti, cântati cu David: scumpa este înaintea Domnului moartea cuviosilor Lui. Caci aceasta Preacuviosului Serafim început slavei se face, careia partasi si pe noi ne fa prin rugaciunile tale, fericite.

Si acum... a Nascatoarei de Dumnezeu... glas 5:
Alineaza durerile sufletului meu celui mult suspinator, Ceea ce ai sters lacrimile de pe fata pamântului: caci Tu pamântenilor bolile gonesti si pacatosilor scârbele dezlegi: ca pe Tine, Preasfânta Maica Fecioara, toti te-am aflat nadejde si întarire.

La stihirile, glas 5:
Iesind din locurile pamântesti, Preacuvioase Parinte Serafime, si ajungând la cetatea Kievului, acolo de la moastele facatorilor de minuni ai luat binecuvântare spre calea luptei celei de mântuire; acestea dar, ne trimite noua, celor ce savârsim întru tot sfânta si preacinstita ta pomenire.

Stih: Scumpa este înaintea Domnului moartea cuviosilor Lui...
Ispitirea cea mare întru ascultare spre lupte calugaresti, Cuvioase Parinte Serafime, cu dragoste ai primit-o, si ai facut pe frati a se mira de rabdarea si dragostea ta: roaga-te sa se mântuiasca sufletele noastre.

Stih: Fericit barbatul care se teme de Dumnezeu, întru poruncile Lui va voi foarte.
Cu sfatul egumenului întarit, în loc pustiu lânga Sarov te-ai salasluit, Parinte, si acolo întru osteneala rugaciunii tale a te îndeletnici te-ai sârguit si lacas Sfântului Duh te-ai aratat: roaga-te lui Hristos Dumnezeu, pentru noi toti.

Slava... Si acum... a Nascatoarei de Dumnezeu
Înainte-statatoare si acoperamânt Tu esti, Preacurata, izbaveste-ne pe noi din aspre nevoi si împresurari si cu dumnezeiestile Tale rugaciuni, mântuieste sufletele noastre.

La Vecernia mare

Dupa Psalmul 103, se cânta Fericit barbatul...
La Doamne, strigat-am... Stihirile pe 8:

Podobie: O, preaslavita minune, glas 4:
O, preaslavita minune, al crestinatatii luptator în Sarov se arata si fierbinte catre Dumnezeu rugatorul, minunatul Serafim pentru noi se face. Veseleste-te, lacasul de la Diveevo, care ai în sine moastele Preacuviosului: saltati, multimile dreptcredinciosilor, cei ce aveti aparator întru nevoi pe minunatul Serafim, si strigati catre el: bucura-te, lumina a Pamântului rusesc, multimile potrivnicilor departe goneste, si te roaga Domnului sa daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila.

O, minunata minune, ca iata, cu adevarat în locasul Sarovului stâlp neclintit al crestinatatii, Fericitul Serafim noua se arata: pentru aceasta, soboarele celor de Dumnezeu înteleptiti, suiti-va cu duhul la înaltime, strigând catre Cuviosul: Preacuvioase Parinte Serafime, roaga-te lui Dumnezeu sa daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila.

Minunate sunt tainele Tale, Hristoase Dumnezeule, ca pe Cuviosul Serafim l-ai daruit noua luminator, binecredinciosului Împaratului nostru biruitor tare asupra potrivnicilor; calugarilor si tuturor dreptcredinciosilor crestini, rugator; sfântului lacas lauda si întarire; roaga-te, Preacuvioase, lui Dumnezeu, sa daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila.

Când ai intrat, Cuvioase, în pustia Sarovului, atunci, pâna la sfârsit te-ai lepadat de voia ta,
si ai aratat mare ascultare catre toti; ca supararile si umilirile le-ai rabdat, bucurându-te; loviri si rani de la oamenii cei rai ai luat, pentru care te-ai si rugat, Preacuvioase; noi însa, preaslavind preacinstita pomenirea ta, ne rugam tie, Preacuvioase, roaga-te lui Dumnezeu, pace lumii sa daruiasca si sufletelor noastre mare mila.

Fericit este lacasul de la Diveevo, cel ce te are pe tine, Preacuvioase Parinte Serafime, vistierie faptelor bune, vas al curatiei, pazitorul nevinovatiei, primitorul de dar, izvor vindecarilor, doctor bolnavilor fara de plata, postitor adevarat, întru scârbe mângâietor, adapostire lina celor înviforati de patimile lumesti; noua, însa, celor ce savârsim cinstita pomenirea ta, roaga-te, Preacuvioase Parinte Serafime, sa se daruiasca pace si mare mila.

Astazi adunarile credinciosilor se bucura întru pomenirea ta, Preacuvioase Serafime, si cânta cu mare glas: tu, pentru dragostea catre Hristos, toate cele frumoase ale lumii lasându-le, nicicum nu te-ai înfricosat de napadirile vrajmasilor celor nevazuti, ci toate acestea prin rugaciunile tale ca praful le-ai împrastiat, deci, roaga-te lui Dumnezeu sa daruiasca si sufletelor noastre pace si mare mila.

Slava... glas 4:

Veniti, adunarile credinciosilor, cu cântarea de lauda sa preaslavim astazi pe minunatul Parinte, si asa sa strigam lui: Preacuvioase Parinte Serafime, cu adevarat te-ai învrednicit de viata cea dumnezeiasca, primind de la Dumnezeu cununa slavei celei nestricate. Pentru aceasta dar, lacasul de la Diveevo cu tine se lauda, iar oamenii, privind cinstita racla cu moastele tale si minunile ce se fac, slavesc pe Domnul, Cel ce Te-a proslavit pe tine. Caruia roaga-te, Preacuvioase, sa daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila.

Si acum... a Nascatoarei de Dumnezeu... acelasi glas:

Împaratul cerurilor pentru iubire de oameni pe pamânt S-a aratat, si cu oamenii a petrecut; ca din Fecioara curat trup luând, si dintrânsa iesind cu luare aminte, Unul este Fiul îndoit în Fire, dar nu în Chip. Pentru aceasta, pe Acesta desavârsit Dumnezeu si Om desavârsit, cu adevarat propovaduindu-L, marturisim pe Hristos Dumnezeul nostru, pe Carele roaga-L, Maica nenuntita, sa ne miluiasca sufletele noastre.

Iesire. Prochimenul zilei.
Citirea a treia a cuviosilor...

De la „Întelepciunea lui Solomon” citire. Capitolul 3.

Sufletele dreptilor sunt în mâna lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fara de minte, dreptii sunt morti cu desavârsire si iesirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Si plecarea lor dintre noi un prapad, dar ei sunt în pace. Chiar daca, în fata oamenilor, ei au îndurat suferinte, nadejdea lor este plina de nemurire. Si, fiind pedepsiti cu putin, mare rasplata vor primi, caci Dumnezeu i-a pus la încercare si i-a gasit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, asa i-a lamurit, si ca o jertfa de ardere întreaga i-a primit Straluci-vor în ziua rasplatirii si ca niste scântei care se lasa pe miriste, asa vor fi.
Judeca-vor neamurile si stapâni vor fi peste popoare si Domnul va împarati întru ei, în veci. Ei vor întelege adevarul, ca unii care si-au pus încrederea în Domnul; cei credinciosi vor petrece cu El în iubire, caci harul si îndurarea sânt partea alesilor Lui.

De la „Întelepciunea lui Solomon” citire. Capitolul 5 si 6:

Cei dreptii vor fi vii în veacul veacului si rasplata lor este la Domnul si Cel Atotputernic are grija de ei. Drept aceea, vor primi din mâna Domnului împaratia frumusetii si cununa cea stralucitoare, caci El îi va ocroti cu dreapta Sa si cu bratul Sau; asemenea unui scut, îi va acoperi. El va face arme din mânia Sa si cu ele va întari faptura mâinilor Sale ca sa rasplateasca vrajmasilor. Din dreptate El îsi va face platosa si din judecata cea nefatarnica îsi va face coif. Din sfintenia Sa va face pavaza nebiruita; iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascutita si lumea va porni razboi împreuna cu El împotriva celor fara de minte. Sagetile fulgerului Sau vor porni bine îndreptate si vor lovi în tinta, zburând din arcul puternic încordat al norilor. Mânia Lui, ca o prastie va azvârli noian de grindina; apele marii se vor întarâta asupra lor si râurile îi vor îneca vijelios. Duhul puterii dumnezeiesti se va ridica împotriva lor si ca viscolul îi va vântura. Astfel, faradelegea va aduce pustiire pe pamânt si rautatea va rasturna scaunele celor puternici. Ascultati deci, regilor, si întelegeti, luati învatatura, voi care judecati marginile pamântului. Bagati în urechi voi, cei ce stapâniti peste multimi si care va mândriti cu multimea popoarelor voastre. Pricepeti ca stapânirea vi s-a dat de la Domnul si puterea de la Cel Preaînalt, Care va cerceta faptele voastre si va pune la încercare gândurile voastre.

De la „Întelepciunea lui Solomon” citire. Capitolul 4:

Dreptul de va ajunge sa se sfârseasca, întru odihna va fi. Ca batrânetile cinstite nu sunt cele aduse de o viata lunga, nici cele de le masori cu numarul anilor. Întelepciunea este la om adevarata caruntete si vârsta batrânetelor înseamna o viata neîntinata. Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul L-a iubit si, fiindca traia între pacatosi, l-a mutat de pe pamânt. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea lui, sau înselaciunea sa nu-i amageasca sufletul lui. Caci vraja viciului întuneca cele bune si neînfrânarea poftei schimba gândul cel fara de rautate. Ajungând curând la desavârsire, dreptul a apucat ani îndelungati. Sufletul lui era placut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grabit sa-l scoata din mijlocul rautatii. Neamurile vad, dar nu pricep nimic si nu-si bat capul cu asa ceva, ca adica harul lui Dumnezeu si mila Lui sunt cu alesii Sai si ca poarta grija de sfintii Sai.

La litie, stihirea Sfântului, al caruia este hramul si a Cuviosului stihire, glas 1:

Cu ce cununi de lauda vom încununa pe ostenitorul cel mare, Preacuviosul Serafim; ca acela ca un învatator bun întru taria credintei si a faptelor bune s-a aratat, învatând cu învataturile cele de Dumnezeu insuflate, si cu viata sa cea asemenea îngerilor, pe cei ce venim catre dânsul. Pentru aceea strigam lui; roaga-te, Preacuvioase, lui Hristos Dumnezeu, ca sa ne întareasca credinta pravoslavnica si sa se mântuiasca sufletele noastre.

Veniti, multimea calugarilor, cu buna cucernicie sa laudam astazi pe Preacuviosul, ucenicul cel adevarat al Mântuitorului, care a calcat înselaciunea lumeasca, a luat pe umerii sai jugul lui Hristos, si a rusinat uneltirile demonilor si strigând catre dânsul asa: nu ne uita pe noi, Parinte Serafime, pe cei ce laudam si cinstim sfânta pomenirea ta.

Cu luminata si dumnezeiasca ta pomenire, Preacuvioase Serafime, i-ai uimit pe împarati, cneji si ierarhi, caci în trup fiind ca unul fara de trup, pe vrajmasii cei fara de trup i-ai rusinat. Iar tot tinutul Tambovului si sfântul lacas al manastirii Diveevo, având sfintele tale moaste, se lauda ca de la acestea se da sanatate tuturor care cu credinta alearga catre cinstita racla ta. Asadar, luminati fiind prin tine, strigam tie, Preacuvioase roaga-te sa se mântuiasca sufletele noastre.

Slava... glas 5:

Bucura-te astazi, tot pamântul rusesc, si te veseleste, lacasule sfânt al manastirii Diveevo. Iar multimea credinciosilor, adunându-ne astazi, sa preaslavim pe Preacuviosul Parinte, pe pastorul si dascalul, pe învatatorul de Dumnezeu înteleptit al celor rataciti, pe vindecatorul cel grabnic al tuturor bolnavilor, pe podoaba cea mare a Pamântului rusesc, si pe acesta laudându-l, asa sa zicem: Preacuvioase Serafime, mântuieste-ne pe noi prin rugaciunile tale.

Si acum..., a Nascatoarei de Dumnezeu..., acelasi glas:

Biserica si usa ce esti, palat si tron al Împaratului, Fecioara cu totul cinstita, prin care izbavitorul nostru Hristos Dumnezeu, celor ce dormim în întuneric S-a aratat, Soarele dreptatii fiind, vrând sa lumineze pe cei ce I-a zidit dupa chipul Sau cu mâna Sa. Pentru aceasta, cu totul laudata, ca ceea ce ai dobândit îndrazneala, ca o Maica, cazând la Dânsul, roaga-L neîncetat sa se mântuiasca sufletele noastre.

La stihirile, glas 5:

Podobie: Bucura-te, cruce de viata purtatoare...

Bucura-te, împreuna vorbitorule cu îngerii, Preacuvioase Serafime, ca vietuind cu buna cucernicie pe pamânt, pe multi din cei ce veneau catre tine frica Domnului i-ai învatat. Luminat fiind cu darul Sfântului Duh, priveai cele ce erau sa fie în viitor, ca pe cele de acum, si de umilinta si bucurie multe suflete a celor mâhniti ai umplut: pentru aceea ne rugam tie, roaga-te lui Dumnezeu pentru cei ce te cinstesc pe tine.

Stih: Scumpa este înaintea Domnului moartea cuviosilor Lui...

Bucura-te, învatatorule preaminunat al celor rataciti, care te-ai învrednicit a vedea în biserica pe Hristos Dumnezeu cu arhanghelii si cu îngerii. Si acum, Preacuvioase, cel ce în ceruri de-a pururi te îndulcesti de privirea Aceluia, roaga-te pentru noi cei ce cu credinta savârsim pomenirea ta.

Stih: Fericit barbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte.

Bucura-te, Preacuvioase Serafime, cela ce ai legiuit tuturor sa pazeasca credinta lui Hristos cea adevarata, si râvnitor de viata preaînalta, ai urât bogatia: acum dar, priveste podoaba cerului cea nespusa si te desfateaza cu cântarea îngereasca cea preadulce. Pentru aceea, roaga-te lui Dumnezeu sa ne daruiasca noua pace si mare mila.

Slava... glas 6:

Preacuvioase Serafime, cine va putea marturisi toate ostenelile si durerile tale? Sau cine ar putea povesti viata ta cea aspra din pustie, privegherile si postirile, cât si petrecerea în zavorâre, tacerea gurii si necontenita rugaciune; cu adevarat te-ai aratat podoaba postitorilor, rugatorule cu îndrazneala catre Domnul. Pentru aceea catre tine strigam: bucura-te, al vietii calugaresti îndreptatorule; bucura-te, întru nevoi si scârbe, mare mângâietorule si mijlocitorule pentru toti; roaga-te, Preacuvioase, sa se mântuiasca sufletele noastre.

Si acum... a Nascatoarei de Dumnezeu...

Hristos Dumnezeu, facatorul si Izbavitorul meu, Preacurata, din pântecele tau iesind, pentru mine întrupându-Se, din blestemul cel dintâi pe Adam l-a slobozit: pentru aceasta Tie, Preacurata, ca Maicii lui Dumnezeu si pururea Fecioarei, cu adevarat strigam neîncetat ca îngerul: Bucura-te, bucura-te, Stapâna mult folositoare, acoperamânul si mântuirea sufletelor noastre!

Troparul, glas 4:

Din tinerete ai iubit pe Hristos, fericite, si Aceluia Unul cu ardoare dorind a-I sluji, în rugaciune necontenita si în nevointe în pustie te-ai luptat, iar cu inima cea umilita dragostea lui Hristos dobândind, iubit ales al Maicii lui Dumnezeu te-ai aratat. Pentru aceasta strigam tie: mântuieste-ne pe noi prin rugaciunile tale, Preacuvioase Parinte Serafime.

Slava... Si acum... a Nascatoarei de Dumnezeu:

Taina cea din veac ascunsa si de îngeri nestiuta, prin Tine, Nascatoare de Dumnezeu, celor de pe pamânt Dumnezeu S-a aratat întru zamislire neamestecata întrupându-Se, si Cruce de buna voie pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi-zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

La utrenie:

La Dumnezeu este Domnul... se cânta troparul Praznicului (de 2 ori), Slava... al Sfântului, Si acum... al Praznicului.
Dupa întâia Catisma, Sedealna, glas 7:

Cu semnul crucii si prin rugaciune ispitele vrajmasului biruind, cu postul si cu înfrânarea bine ai placut lui Dumnezeu; pentru aceea ai luat darul facerii de minuni, dând vindecare tuturor celor ce cu credinta alearga la racla cu moastele tale, Preacuvioase Serafime: roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa daruiasca iertare de pacate celor ce cu dragoste cinstesc sfânta pomenirea ta (de doua ori).

Slava... Si acum... a Nascatoarei de Dumnezeu

Înfricosatoarea minune a zamislirii si chipul cel negrait al Nasterii, întru Tine s-au cunoscut pururea, Fecioara Preacurata, înspaimântându-mi mintea mea si minunându-mi gândul. Slava ta, Nascatoare de Dumnezeu, s-a raspândit întru toti, spre mântuirea sufletelor noastre.

Dupa a doua catisma, sedelna, glas 1:

Îndru adâncul pustiei Sarovului ti-ai plecat genunchii pe piatra, ridicând preacuvioasele tale mâini catre Domnul: pentru aceea ai luat de la Mântuitorul darul Duhului Sfânt, pentru a tamadui trupurile celor ce patimesc si a lumina sufletele credinciosilor. Pentru aceasta strigam tie: roaga-L, Preacuvioase, pe Hristos Dumnezeu, sa ne mântuim noi, cei ce praznuim sfânta pomenirea ta (de doua ori).

Slava... Si acum... a Nascatoarei de Dumnezeu

Primind aceasta rugaciune de la noi, cei ce alergam sub acoperamântul Tau, Preacurata Fecioara, nu înceta a ruga pe iubitorul de oameni sa se mântuiasca robii Tai.

Polieleul.
Dupa: Laudati numele Domnului... Pripeala:

Fericimu-te pe tine, Preacuvioase Parinte Serafime, si cinstim pomenirea ta, povatuitorule al monahilor si împreuna vorbitorule cu îngerii.

Psalmul ales: Asteptând, am asteptat pe Domnul...

Dupa Polieleu, sedelna, glas 7:

Viata ta cea cu fapte bune a luminat, Preacuvioase, si acum în Pamântul rusesc toti te slavesc cu cântari de lauda: caci tu ca Ilie, suindu-te în carul bunatatilor, cu sufletul la ceruri ai zburat si acolo dupa dreptate cu cununa preastralucita te-ai încununat. Deci multumind, strigam tie, Fericite Serafime, roaga-L pe Hristos Dumnezeu sa daruiasca iertare de pacate celor ce cinstesc cu dragoste sfânta pomenirea ta (de doua ori).

Slava...si acum... a Nascatoarei de Dumnezeu...

Preacurata Fecioara, miluieste-ne pe noi cei ce alergam cu credinta la Tine, milostivo, si cerem apararea ta cea fierbinte; si ca Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, roaga pe Fiul Tau, pe Hristos, Dumnezeul nostru, sa se mântuiasca robii Tai.

Apoi treptele, antifon 1, glasul 4:

Prochimenul, acelasi glas:
Scumpa este înaintea Domnului moartea cuviosilor Lui...

Stih: Ce voi rasplati Domnului pentru toate, câte mi-a dat mie?

Evanghelia de la Matei, 11:

Zis-a Domnul ucenicilor Sai: Toate Mi-au fost date de catre Tatal Meu si nimeni nu cunoaste pe Fiul, decât numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decât numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i descopere. Veniti la mine toti cei osteniti si împovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul meu asupra voastra si învatati-va de la Mine ca sânt blând si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu e bun si povara Mea este usoara.

Dupa psalmul 50, stihirile, glas 6:

Astazi, credinciosii, duhovniceste praznuind în ziua cea vestita a Preacuviosului Parinte si cu evlavie bucurându-ne, aceluia cu caldura sa-i cântam: Bucura-te, carele pe multi pe calea mântuirii ai îndreptat; bucura-te, a binecredincosului nostru Împarat lauda si a Pamântului rusesc întarire: roaga-te pentru sufletele noastre.

Canonul Nascatoarei de Dumnezeu de la Paraclis, cu Irmosul pe glas 6, si a Sfântului doua canoane glas 8.

Glas 6. Cântarea 1. Irmos:
Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc pe urmaritorul faraon vazându-l înecat, au strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruinta sa-I strigam.

Preacuvioase Parinte Serafime, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Doamne, deschide-mi buzele mele cele nevrednice si-mi da cuvântul întelepciunii, ca dupa vrednicie sa cânt pomenirea Fericitului Serafim, carele acum cu îngerii se roaga Tie, ca sa izbavesti pe noi de toata împresurarea cea rea.

Mare rugator ai fost catre Nascatoarea de Dumnezeu, Preacuvioase, pe care te-ai învrednicit a o vedea cu Apostolii Sai. Nu înceta nici acum a cerceta prin rugaciunile tale pe fiii tai.

Din tineretile tale, preacuvioase, ti-ai supus mintea ta Domnului si patimile trupului cu înfrânarea cea aspra potolindu-le, te-ai împodobit cu toate faptele bune, preaînteleptule.

Nascatoare de Dumnezeu...

Întru tot buna Stapâna, nascând cu trup pe preabunul Dumnezeu, inima mea cea înrautatita de patimi curateste-o, ca cu credinta si cu dragoste sa te maresc pe Tine. Alt Canon, glas 8. Irmos:

Apa trecând-o ca pe uscat israeliteanul si din rautatea Egiptului scapând, striga: Izbavitorului si Dumnezeului nostru sa-I cântam!

Dupa porunca Stapânului Hristos pe calea cea îngusta ai intrat, Preacuvioase, întru Împaratia Cerului, urând calea cea larga, deci acum roaga-te pentru noi, cei ce savârsim preaslavita pomenirea ta.

Din tinerete suindu-te pe muntele nepatimirii si luând crucea ta, fara a te mai întoarce înapoi, ai urmat lui Hristos si duhovniceasca întelepciune agonisind, ai ajuns la Ierusalimul cel de sus, Preacuvioase; roaga pentru noi pe Cel Unul Iubitorul-de-oameni Dumnezeu.

Slava...

Stând acum, Preacuvioase, înaintea tronului lui Dumnezeu, roaga-te pentru iubitorul de Hristos, Împaratul nostru, ca sa se izbaveasca stapânirea lui de navalirile altor neamuri si iubitoarelor de Hristos noroade din Pamântul rusesc, cere-le prin rugaciunile tale mântuire, Preacuvioase:

Si acum..., a Nascatoarei de Dumnezeu...

A celor ce cu credinta si cu dragoste alearga la tine si cu frica îti cânta, auzi-le glasul cel de rugaciune, Stapâna.

Catavasia: Deschide-voi gura mea...

Cântarea 1. Irmos:

Nu este Sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Cela ce ai înaltat cornul credinciosilor Tai, Bunule, si ne-ai întarit pe noi pe piatra marturisirii Tale.

Stând înaintea lui Dumnezeu cu îngerii, Preacuvioase, prin rugaciunile tale, roaga-te pentru toata lumea ca bântuielile vrajmasilor sa se risipeasca si biruinta asupra potrivnicilor binecredinciosului nostru Împarat sa ne daruiasca.

Din tinerete cu credinta si cu dragoste te-ai alipit de Stapânul puterilor celor de sus, Preacuvioase Serafime si stralucind în pustia Sarovului ca soarele, ai fost mângâietorul în scârbe celor ce alearga catre tine: roaga-te pentru noi sa ne mântuim.

Stâlp neclintit, Preacuvioase, te-ai aratat celor ce se roaga tie, si adapostire tuturor celor ce alearga la lacasul din Sarov si tamaduitor cu darul cel nesecat.

Nascatoare de Dumnezeu...

Stramoasa Eva a auzit: În durere vei naste fii. Tu, însa, fecioara neprihanita, auzind: Bucura-te, Domnul este cu tine! Cu glasul cel de bucurie ai departat durerea stramoasei.

Alt Irmos:
Doamne, Cela ce ai facut cele deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica, Tu pe mine ma întareste întru dragostea ta, Cela ce esti marginea dorintelor si credinciosilor întarire, Bunule, Iubitorule-de-oameni.

Roaga-te, fericite, lui Hristos Dumnezeu, ca sa ne izbavim noi de foamete si de nevoi, de moarte napraznica, de gresalele cele ascunse si de gânduri viclene, ca sa strigam cu inima curata lui Hristos: pentru rugaciunile Preacuviosului, mântuieste-ne pe noi, Doamne.

Cu blândetea si cu smerenia urmând Stapânului Hristos, cu adevarat ai fost tuturor toate, pe bogati si pe saraci învatându-i de obste buna cucernicie, cele viitoare ca pe cele de acum le-ai prevazut: roaga-L pe Hristos Dumnezeu, Preacuvioase, ca sa daruiasca iertare gresalelor noastre.

Slava...

Izbaveste lacasul tau, Preacuvioase, de toata asuprirea vrajmasului si îl umple pe el de dragoste si de dar, ca sa nu se abata la cele lumesti, ci sa dobândeasca bunatatile cele de suflet mântuitoare pentru rugaciunile tale.

Si acum..., a Nascatoarei de Dumnezeu...

Preasfânta Stapâna, Tu esti asteptarea si nadejdea noastra, mântuieste stapânirea cea dreptcredincioasa si pe poporul Tau, care se roaga si cheama numele Tau.

Sedelna, glas 4:

Marea patimilor vietii cu înfrânare biruind si la limanul nepatimirii te-ai aratat, Preacuvioase Serafime, roaga-L pe Hristos Dumnezeu sa daruiasca noua mare mila (de doua ori).

Slava si acum..., a Nascatoarei de Dumnezeu...

Când voi sta înaintea Ziditorului meu, în ziua Judecatii Celui Atotdrept, atunci, Stapâna, ramâi de fata si ma izbaveste de chinurile de veci, ca sa nu ma pogor în iad, ci sa ma mântuiesc cu apararea Ta, Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu.

Cântarea 4. Irmos:

Hristos este puterea mea, Dumnezeul si Domnul, cinstita Biserica cu dumnezeiasca cuviinta cânta, zicând: din cuget curat întru Domnul praznuind.

Astazi luminatul lacas de la Diveevo sarbatoreste pomenirea ta, Preacuvioase, si te roaga pe tine: cere de la Domnul lumii pace si sufletelor noastre mare mila.

Cu ostenelile tale cele mari, Preacuvioase, ca un crin ai înflorit, îndulcind cu cuvintele cele cu dumnezeiasca roada si cu viata ta cea fara de prihana inimile celor ce alearga la tine. Acum însa, roaga-te ca sa aflam mila de la Hristos Mântuitorul nostru.

Prin rugaciunile tale pentru noi roaga pe Dumnezeu, Preacuvioase Serafime, si risipeste scârba pacatului întunecat: cu nepatimire, cu credinta si cu dragoste împodobeste-i pe toti cei ce cinstesc preaslavita pomenirea ta.

Nascatoare de Dumnezeu...

Bucura-te, Stapâna fecioara, podoaba Bisericilor, taria si lauda binecredinciosului Împaratului nostru, neîncetat roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa ne fereasca de nevoi pentru rugaciunile tale.

Alt Irmos:

Auzit-am, Doamne, taina rânduielii Tale, cunoscut-am lucrarile Tale si am proslavit Dumnezeirea Ta.

Nu numai lacasul cel sfânt de la Diveevo, ci si tot Pamântul rusesc te are pe tine, fericite, fierbinte rugator si grabnic ajutator si nebiruit aparator si mijlocitor pentru sufletele noastre.

Fii pentru noi rugatorul si mijlocitorul catre Preasfânta Treime si îndemn spre rugaciune cu toate cetele sfintilor, ale caror viata tu ai râvnit-o, Preacuvioase, si te roaga împreuna cu ei pentru pace si întemeierea a toata lumea, ca viata lina si fara vrajba sa vietuim în veacul de acum si în cel viitor viata de veci sa mostenim.

Slava...

Între postitorii cei mari fiind tu, Preacuvioase, viata aspra în pustie ai petrecut si pe aceasta întru rugaciune umilita ai savârsit-o: roaga-te lui Dumnezeu ca si noi sa ne mântuim.

Si acum..., a Nascatoarei de Dumnezeu...

Preacurata de Dumnezeu Nascatoare, tu esti scaparea si întarirea noastra, roaga-L pe Fiul Tau si Dumnezeul nostru sa ne daruiasca noua iertare gresalelor si mântuire.

Cântarea 5. Irmos:

Cu dumnezeiasca stralucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce se cumineca la Tine cu dragoste, ne rugam, lumineaza-le, ca sa te vada, Cuvântule al lui Dumnezeu, pe Tine, adevaratul Dumnezeu, ca sa le chemi din negura gresalelor.

Pentru toti cei ce venim catre tine ai fost învatator adevarat si catre Nascatoarea de Dumnezeu mare rugator: si acum, Preacuvioase, nu înceta a te ruga pentru fiii tai, ca cel ce ai mare îndrazneala.

Acum fa sa intre oamenii cei numiti cu numele lui Hristos în lacasul manastirii de la Diveevo, la cinstitele tale moaste, Preacuvioase Serafime, cazând si cerând de la tine vindecare, sanatate si mântuire, marind pe Hristos.

Noaptea, când te rugai tu lui Dumnezeu, Preacuvioase, vrajmasul cel nevazut a vrut sa te înfricoseze, dar rusinat fiind prin rugaciunea ta, a pierit întru tot vicleanul.

Nascatoare de Dumnezeu...

Roaga-te lui Dumnezeu, pe Carele l-ai nascut, Preacurata Marie, sa dea robilor Sai iertarea gresalelor.

Alt Irmos:

Lumineaza-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale, si cu bratul Tau cel înalt, pacea Ta da-ne-o noua, Iubitorule-de-oameni.

Cu postul si prin rugaciunea cea neîncetata ai proslavit, Preacuvioase, lacasul Sarovului: cu untdelemn de la icoana Stapânei ungând pe cei neputinciosi si cu acela dând multe vindecari: iar acum roaga-te lui Dumnezeu sa se mântuiasca sufletele noastre.

Ierarhilor si preotilor, bucurati-va împreuna cu surorile de la Diveevo. Si oamenii cei simpli împreuna cântati pe Fericitul Parinte, al celor învaluiti de necazuri adapostire lina, pe tamaduitorul cel grabnic al neputintelor trupesti si sufletesti.

Slava...

Ada rugaciunile tale, preacuvioase, ca o jertfa bine primita si fara de prihana înaintea Preasfintei Treimi, si nu ne uita pe noi, cei ce acum savârsim pomenirea ta; pazeste-ne de mâna celor ce ne urasc, ne obijduiesc si vrajmasesc asupra noastra, si izbaveste pe toti de toata nevoia.

Si acum..., a Nascatoarei de Dumnezeu...

Stapâne, îndrepteaza mintea mea cea învaluita de multe patimi; mântuieste, Nascatoare de Dumnezeu, pe cei ce alearga la Tine, ca alt ajutor afara de Tine nu stim, Preacurata.

Cântarea 6. Irmos:

Marea vietii vazând-o cum se framânta de viforul ispitelor, la limanul tau cel lin alergând, strig catre Tine: scoate din stricaciune viata mea, Multmilostive!

Sufletul tau, sfânt locas a fost lui Dumnezeu, în care Tatal, Fiul si Duhul Sfânt s-a salasluit: deci, te rugam pe tine, Preacuvioase, departeaza navalirile vrajmasului de la cei ce te cinstesc pe tine si daruieste binecredinciosului nostru popor pace si sanatate.

Luptele si ostenelile tale cele mari din pustie si dulceata învataturii tale le cinstim, Preacuvioase Serafime, prin care pe multi din cei ce veneau la tine i-ai luminat si i-ai învatat sa laude Treimea Cea de-o-fiinta.

Cu viata curata urmând Stapânului Hristos, calea cea buna ai savârsit, Preacuvioase: iar suindu-te la lacasurile cele vesnice, fericite, privesti acolo ceea ce vad îngerii: deci, cinstind pomenirea ta, pe Hristos îl marim.

Nascatoare de Dumnezeu...

Catre Tine alerg acum, Preacurata, mântuieste-ma prin rugaciunile Tale si ma apara; caci câte le voiesti, le si poti, ca Maica Celui Atotputernic.

Alt Irmos:

Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul, si Lui voi spune durerile mele, ca sufletul meu s-a umplut de rautati si viata mea de iad s-a apropiat, si ca Iona ma rog: Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma. Noi toti suntem plini de pacate, iar rugaciunile tale, Preacuvioase Serafime, ca o tamâie cu bun miros catre Domnul se înalta. Acum te rugam pe tine: usuca marea ratacirilor celor rele, ce tulbura pamântul nostru si cere de la Domnul mântuire sufletelor noastre.

Cu adevarat fericit ai fost, Preacuvioase Serafime, agonisind cu saracia bogatie si cu plângerea bucurie, pe care cu îmbelsugare o dadeai celor ce veneau la tine: dar si acum reversi raze de lumina si vindeci pe toti cei ce alearga catre tine.

Slava...

În pustie izvor de apa sapând cu mâinile tale, Preacuvioase, pe oamenii cei însetati ce veneau, ai adapat, si acum bolile multor neputinciosi cu apa izvorului aceluia le vindeci: cu adevarat minunat rugator si facator de minuni pentru toti, Preacuvioase, Stapânul pe tine te-a aratat.

Si acum..., a Nascatoarei de Dumnezeu...

Cu adevarat pe Tine, Maica lui Dumnezeu, te marturisim, adevarata Nascatoare de Dumnezeu, caci cu nasterea Ta din osânda stricaciunii ne-am izbavit, si din mila Iubitorului-de-oameni Dumnezeu la viata cea nestricacioasa am fost chemati.

Condacul. Glas 2:

Parasind, Preacuvioase, frumusetea lumii si cele stricacioase ale ei, în manastirea din Sarov te-ai salasluit; si acolo îngereste vietuind te-ai aratat multora cale spre mântuire, pentru aceea si Hristos pe tine, Parinte Serafime, te-a proslavit, si cu darul tamaduirilor si al facerii de minuni te-a îmbogatit. Pentru aceea cântam tie asa: Bucura-te, Preacuvioase Parinte Serafime!

Icosul:

Lasând rudeniile si prietenii, bogatia ca praful socotind-o, în pustia Sarovului te-ai salasluit; si împotriva patimilor, ca unul fara de trup luptându-te, te-ai învrednicit a petrece împreuna cu îngerii. Întelepciune duhovniceasca luând, da-ne si noua, Preacuvioase, întru cunostinta cu cântari sa te slavim pe tine, acestea zicându-ti: Bucura-te, fericite Serafime, om ceresc si înger pamântesc; Bucura-te, întru dragostea lui Hristos urmatorule; Bucura-te, lacas al Duhului Sfânt; Bucura-te, celor mâhniti mare bucurie; Bucura-te, izvorule de vindecari; Bucura-te, a sufletelor celor scârbite dulce mângâiere; Bucura-te, liman lin al monahilor si învatatorule preaîntelept; Bucura-te, lauda pamântului rusesc; Bucura-te, Preacuvioase Parinte Serafime, mare facatorule de minuni din Sarov!

Doxologia mare, ecteniile si otpustul.

Text cules din „Viata , învataturile si profetiile Sfântului Serafim de Sarov”, Ed. Schimbarea la Fata, trad. arhim. Paulin Lecca, p.207-237.

Rugãciuni


Copyright © 2002-2015, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul"Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.

Webdesigner