Prima pagină

Mai multe despre Părintele Paisie puteți găsi la: http://www.nistea.com/paisie.htm

Părintele Paisie de la Sihla

Volum apărut la Editura Bizantină București - 1999

~ Aforisme duhovnicești ~

vDespre aproapele și legătura cu elv Despre ascultarev Despre boală și îngrijirea bolnavilorvDespre bucurie, Despre conștiințăvDespre credință vDespre curăție, Despre dragostevDespre făptuirevDespre frica de DumnezeuvDespre iertarevDespre ispite și încercăriv Despre ÎmpărtășanievDespre încredere, Despre Judecata lui DumnezeuvDespre mânăstire și monahismvDespre mărturisirea păcatelorvDespre milostenie, Despre minciunăvDespre moarte și gândul la moartev Despre nevoință, Despre pacea duhovniceascăvDespre păcatev Despre post, Despre pravilăv Despre preoți și duhovnicivDespre rai, Despre răbdarevDespre relațiile de familievDespre rugăciunevDespre rugăciunea inimiivDespre smerenievDespre voia lui Dumnezeu

El a zis: "Eu sunt calea și viata
Eu sunt păstorul cel bun
Eu sunt usa oilor
Eu sunt lumina lumii
Eu sunt pâinea cea din cer."

Așadar: - strâmtă este calea care duce la viață,
- păstorul cel bun sufletul și-l pune pentru oi;
- cel ce nu intră prin ușă este fur și tâlhar;
- așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor;
- cel ce mănâncă Trupul meu are viață veșnică;
- să nu cauți înapoi ca femeia lui Lot ;
- să nu sari peste gardul Sfinților Părinți ;
- să fii ca o lumină, nu sub obroc, ci pe masă;
- să hrănești oile cu cuvântul lui Dumnezeu;
- să nu fii năimit, ci adevărat păstor;
- să ne pomenești la rugaciunile frăției tale.

Despre aproapele și legătura cu el

Să-l socotești pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta și te mântuiești.

Să vă păziți să nu auziți, nici să vedeți slăbiciunile altora, ci numai și numai păcatele voastre...

Niciodată să nu scoți la iveală vorbele auzite și să nu faci răzbunare, că nu-i creștinește. Ci să vezi și să nu vezi; să auzi și să nu auzi.

Multe să asculți, dar puține să vorbești.

Back to Top

Despre ascultare

Ascultarea este scară la cer.

Fă ascultare cât poți!

Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă.

Cu drag să faceți ascultare, căci ascultarea silită nu este bine primită.

Să nu zici despre o ascultare că îți este dată ca o pedeapsă sau ca o răzbunare.

Despre boală și îngrijirea bolnavilor

Nu spune nimănui că ești bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului și Măicuței Domnului și du-te și fă ascultare unde ești trimis, și îndată te vindeci de boală.

Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi!

Numai porunca ascultării de cel mai mare și slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scutește de a merge la biserică. Dar și atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea minții.

Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimește, să luăm parte la durerea lui.

Back to Top

Despre bucurie

Să ne bucurăm și să muțumim bunului și înduratului Dumnezeu pentru toate.

Despre conștiință

Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care îl păzește pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă și trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării.

Conștiința pomenește păcatele noastre și, pomenindu-le, ne smerește.

Roagă-te stăruitor cu post și metanii, măcar trei zile, și ascultă de glasul conștiinței. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este și voia lui Dumnezeu.

Despre credință

Dacă am avea noi credință că Dumnezeu este permanent cu noi și în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredințați că suntem în brațele lui Dumnezeu precum copiii în brațele mamelor lor.

Cel mai greu păcat care stăpânește în lume astăzi este necredința în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu crede și nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ și cade în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos și Maica Domnului.

Back to Top

Despre curăție

Curățește-ți mintea și inima de toată răutatea.

Despre dragoste

Dragostea este cununa tuturor faptelor bune.

Tot ce faceți, faceți cu dragoste, ca să aveți plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!

Ultima și cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morți este dragostea creștină, adică să iubească fără deosebire pe toți oamenii și toată zidirea creată de Dumnezeu.

Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.

Dragostea duhovnicească biruiește durerea.

Fii cu dragote și fă pace acum, când poți, că tare este greu la urmă când te mustră conștiința și când nu mai poți face nimic! Că timpul trece și nu-l mai găsim.

Râvniți la faptele bune cele mai de preț și cele mai ușor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila și smerenia.

Să primim toate cu dragoste și cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi.

Răcirea dragostei și împuținarea râvnei pentru cele sfinte, și mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre.

Back to Top

Despre făptuire

La simțire duhovnicească ajunge numai cel ce face voia lui Dumnezeu.

Trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simțirea lui Dumnezeu. Una este vorba și alta este fapta. Mai mult să faci cu fapta decât să vorbești cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar sunt puțini aceia care pun poruncile lui Dumnezeu în practică.

Ia seama ce gândești, ia seama ce vorbești și ia seama ce faci, că dușmanul nu doarme...

Orice faci, să vezi cu ce scop faci și dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nici o valoare!

Să nu faci tot ce poți, să nu crezi tot ce auzi și să nu spui tot ce știi!...

Oriunde vei fi, să ai grijă și să-ți împlinești datoria. Să fiți cuminți măcar de azi înainte!

Despre frica de Dumnezeu

Să avem frica lui Dumnezeu și să punem zilnic început bun!

Să cerem de la Hristos, prin rugăciune, frică de Dumnezeu și cugetare la moarte. Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii, iar frica de moarte și de judecată ne păzește de păcate și ne îndeamnă la pocăință în această viață, căci dincolo nu este pocăință.

Din frica de Dumnezeu se nasc și cresc în noi credința, nădejdea și dragostea.

Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul!

Back to Top

Despre iertare

Dacă nu cerem iertare și nu iertăm, în zadar așteptăm Paștele!

De v-a supărat cineva, să iertați. Iar de ați supărat pe cineva, cereți iertare.

Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat și să ierți din inimă pe toți, să nu ai vrăjmaș pe nimeni.

Dacă nu suntem în pace unul cu altul și nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul.

Despre ispite și încercări

Fără ispite și necazuri, nu ne putem mântui.

Nu uita că Domnul, pe cine iubește, îl încearcă, ca mai mult să fie aproape de El.

Suntem datori să primim cu dragoste încercările și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.

Ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin, pentru încercare și pentru a ne ține pe calea smereniei. Numai să cunoaștem slăbiciunea noastră și să cerem ajutor: "Doamne, nu ne lăsa în ispite!"...Că vin și fără voia noastră, de la trup, de la lume și de la diavol.

Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite și tot felul de necazuri aici pe pământ. Că dacă trăim necăliți prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, așa sunt ispitele vieții pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credință, ne smeresc și ne învață să ne rugăm și să cerem sfat.

Când vin ispitele și te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un Paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citește o catismă sau două din Psaltire..., iar după ce trece ispita și se face liniște în suflet, ieși din nou la ascultare și mulțumește lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului.

Să nu uităm că fiecare loc are ispitele lui și oriunde trebuie răbdare și mulțumire.

Uneori mă întreb: oare suferința mea și a fiecărui om nu este o arvună a vieții veșnice? Că suferința ne smerește și ne învață a striga la ajutorul lui Dumnezeu.

Sunt încă la examenul încercării suferințelor.

Back to Top

Despre Împărtășanie

Să fim cu mare atenție cui și cum dăm Sfânta Împărtășanie, că mare răspundere avem înaintea lui Dumnezeu. Nici prea rar, nici prea des. Să ținem cont, pe cât se poate, de sfintele canoane și de practica părinților iscusiți de astăzi.

Celor ce sunt tulburați, certați cu cineva, descurajați, prea slabi, luptați de cugete trupești, care au judecăți sau sunt blestemați de preoți și de părinții lor sau cred în vrăjitorie, și mai ales celor care au făcut avorturi și pază, sau au îndemnat și pe alții la aceste grele păcate de moarte, să nu le dăm îndată Sfânta Împărtășanie, că luăm foc și noi cu ei. Ci să-i sfătuim să părăsească păcatele, să respecte canon vreme îndelungată, să postească, să facă milostenie, să facă metanii și rugăciuni după putere, și numai după un timp, când Duhul Sfânt îl va încredința pe duhovnic, acesta să le dea Sfintele și Mântuitoarele Taine.

Nu deasa împărtășanie ne duce la desăvârșire, ci pocăința cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtășanie este semnul slăbirii credinței și al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovnicești. De două ori să te împărtășești în post.

Despre încredere

Să nu ai încredere în oricine, că nu știi cum scapi o vorbă, și atunci ai de lucru.

Despre Judecata lui Dumnezeu

Dumnezeu nu ne va întreba la judecată căte materii am adunat, câte case am construit, câte vite avem...Ci ne va întreba câte suflete am adunat aici și câți s-au mântuit...Altfel, stăm degeaba aici dacă nu ne vedem de suflet!

Cea mai mare plată o au cei care ajută pe străini și chiar pe vrăjmașii lor. Vai, vai, vai! Ce înfricoșată va fi judecata lui Dumnezeu cea de pe urmă!

Back to Top

Despre mânăstire și monahism

Mânăstirea este Ierusalim și Sion duhovnicesc. Monahismul de astăzi este cu școală multă, dar cu practică puțină. În capul obștii trebuie oameni cu viață, nu cu școală.

Dacă stareții și duhovnicii vor fi ca făcliile în sfeșnic și vor merge, ca păstorul cel bun, în fruntea turmei, atunci mănăstirile vor înflori văzând cu ochii, iar călugării vor lăuda pe Dumnezeu împreună cu îngerii, iar dacă nu, nicidecum.

Cel ce se gândește să intre în monahism, să se roage mult înainte de a se hotărî, să postească 40 de zile, să se mărturisească la duhovnicul său și să ceară sfaturi de la cei mai iscusiți duhovnici. După 40 de zile de rugaciune și post, Dumnezeu îi va descoperi, prin conștiință și duhovnic, pe ce cale să apuce.

Unii vin la mănăstire pentru că văd slujbe frumoase, sau la îndemnul unor rude, sau din sărăcie în familie, sau că sunt puțin bolnavi, sau că nu se înțeleg în casă, sau ca să se pocaiască de păcatele tinereții, sau ca să ajungă preoți, sau din alte pricini. Însă cel mai bine este când vine omul chemat de Dumnezeu prin glasul stăruitor al conștiinței și cu binecuvântarea duhovnicului său. Aceasta este cea mai frumoasă chemare de sus la viața îngerească.

Monahul este om de rugăciune neîncetată, om de pace cu toți oamenii, cu Dumnezeu și cu sine. Dacă are inima înfrântă și smerită, dacă nu se teme de ceasul morții și este dezlipit de cele pământești, deja este ostaș deplin al lui Hristos.

Back to Top

Despre mărturisirea păcatelor

Prima treaptă de salvare a omului este spovedania cu căință.

Mărturisirea să fie mai deasă decât împărtășania.

Cu mărturisirea sinceră și deasă vei reuși.

Să te mărturisești regulat, că dacă mături casa mai des, ți-i drag să stai in ea. Dacă speli cămașa, ți-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisești mai des - dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună.

De câte ori cazi, scoală-te, mărturisește-ți păcatele, căiește-te, fă-ți canonul, întreabă și du-ți crucea mai departe, cu ochii la Hristos, până ajungi sus, la Golgota. Noi cu faptele noastre nu putem spune că ne mântuim, fără mila lui Dumnezeu, fără duhovnic și fără rugăciunile Bisericii. Dar să ne găsească ceasul morții în luptă. Numai mila Bunului Dumnezeu și a Maicii Domnului să ne ajute să ajungem și noi la ușa raiului, și acolo să strigăm tare: "Deschide-ne, Doamne, ușa milostivirii Tale!"

Să fiți sinceri la spovedanie, să nu vă îndoiți niciodată de duhovnic, căci nu el, ci Dumnezeu vorbește și lucrează prin el.

Pentru a ne ușura de ispite este nevoie să ne mărturisim. Aceasta ne duce la smerenie.

Dacă te vei potrivi gândurilor și nu le vei mărturisi, nu vei ajunge bine.

La supărări și ispite ai nevoie să te mai descarci la duhovnic, dar numai și numai de boala ta, de slăbiciunea ta să vorbești.

Neascultarea și lenevirea la rugăciune, ca și toate celelalte patimi, se vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon și prin săvârșirea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc!

Să te mărturisești la un duhovnic care te ascultă și te crede.

Urmează sfatul duhovnicului, că el hotărăște!

Back to Top

Despre milostenie

Mare putere are milostenia!

Despre minciună

Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită și bănuită.

Despre moarte și gândul la moarte

Să nu uităm de moarte, că fără de veste vine. Toți cei care au umblat după slavă omenească și s-au amăgit de grijile acestei lumi, la sfârșit s-ai căit, dar poate prea târziu...

Prin aducerea aminte de ceasul morții, scăpăm de părerea de sine și de gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am fost după naștere, ce suntem astăzi și ce vom fi mâine, și să le atribuim pe toate lui Dumnezeu.

Aducerea aminte de moarte este de mare folos, că smerește pe om și ne dă râvnă pentru rugăciune și, uneori, și lacrimi.

Moartea le pune capăt la toate! Cum te gândești la moarte, le-ai terminat pe toate. De aceea, trebuie să ne pregătim totdeauna, să fim în pace totdeauna, să ne rugăm, să fim în așteptare, că vine Domnul curând!...

Din temerea de moarte se nasc lacrimile și căința pentru păcate.

Ce poți face astăzi nu amâna pe mâine, că nu știi dacă mai ajungi ziua de mâine.

Ia aminte ce faci, că ziua de mâine nu-i dată nimănui!

Să facem cu toții fapte vrednice de rai și să nu uităm de moarte niciodată!

Uneori, Dumnezeu pe cei tineri îi ridică din trup devreme, ca să nu greșească, iar pe unii din bătrâni îi îngăduie și îi rabdă să trăiască mai mult, ca să se pocăiască. Tinerețea este ca o floare de primavară, iar bătrânețea ca un soare la asfințit, gata în tot ceasul de moarte.

În viața mea am văzut sfârșitul multor părinți și credincioși, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa morții, că atunci e atunci!

Despre nevoință

De nevoința noastră de aici depinde dobândirea Ierusalimului ceresc.

Back to Top

Despre pacea duhovnicească

Caută-ți pacea cu toată lumea și nu pierde legătura cu Dumnezeu și cu Măicuța Lui.

Caută-ți pacea și fii în pace, că toate trec ca apa și vin altele, că așa e viața.

Ce nu face omul, să capete pacea sufletească!

Pe cât putem, să ne străduim să facem pace, că suntem fii ai lui Dumnezeu și purtăm în noi pacea Duhului Sfânt.

Să te simți totdeauna în brațele Maicii Domnului și vei vedea ce mare pace vei avea. Noi suntem încă pe loc și ne rugăm pentru pacea a toată lumea.

Lasă-te întotdeauna în voia lui Dumnezeu și vei avea pace în suflet.

Când este cineva în pace, vorbește blând, înțelept și liniștit, iar când nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat și vorbește fără cugetare și cu păcat.

Atât călugării, cât și mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii și a conștiinței, și dacă au dragoste, se pot mântui...

Să te întorci acolo de unde știi că ai pierdut pacea inimii!...

Să ne rugăm pentru pacea în țară, pacea în casă și în sufletele noastre.

Vă doresc toată pacea sufletească și un colțișor de rai.

Back to Top

Despre păcate

Obișnuința păcatului formează a doua natură în om.

Să ne aducem aminte de păcatele noastre și de ceasul judecății viitoare, și în veac nu vom mai greși.

Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul morții și ziua Judecății, încet-încet vom dobândi darul tăcerii și al rugăciunii. Mare este darul tăcerii. Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire și de vorbă deșartă și învățăm a ne ruga.

Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să nu ne mustre conștiința, să dobândim lacrimi la rugăciune și să nu mai greșim. Conștiința pomenește păcatele noastre și, pomenindu-le, ne smerește.

Tare mare durere aduce mustrarea conștiinței.

Două sunte cele mai grele patimi care stăpânesc astăzi în rândul mirenilor: beția și desfrânarea.

După lepădarea de credință, cel mai mare păcat care se face în lume este uciderea de prunci. Aceste două păcate atrag grabnică mânie și pedeapsă a lui Dumnezeu peste oameni.

De trei lucruri trebuie să se păzească mai mult călugărul: de beție, de iubirea de argint și de vorbirea cu femei.

Back to Top

Despre post

Nu te avânta la post mult, că trebuie să faci ascultare.

Despre pravilă

Dacă părăsim pravila Bisericii și Dumnezeu ne părăsește pe noi.

Despre preoți și duhovnici

Preoții, așa cum vorbesc, așa trebuie să trăiască, că cea mai puternică predică este cea cu fapta, și apoi cea cu cuvântul.

Duhovnicul trebuie să fie lumină pentru toți, părinte pentru toți, sfetnic bun și povățuitor iscusit de suflete. Să fie păstor adevărat, iar nu năimit, care slujește cele sfinte pentru bani și câștig pământesc. El trebuie să fie ca o lumânare în sfeștnic, ca să lumineze tuturor, iar nu sub pat.

Duhovnicii să se facă ei pildă tuturor prin dragoste și smerenie. Numai așa se pot mântui și ei, și pe alții.

Turma lui Hristos se păstorește cu fluierașul, iar nu cu bățul. Adică cu blândețe, nu cu asprime. Se păstorește mai mult cu exemplul vieții preotului, nu numai cu predica de la amvon.

Dacă am fi făcut și noi în viață măcar a zecea parte din cât am învățat pe alții, tot ne-ar mântui Dumnezeu!

Contează foarte mult viața, evlavia, înțelepciunea și comportarea preotului în parohie, în mijlocul oamenilor. Așadar, de viața preotului depinde, în bună parte mântuirea turmei.

"Peștele de la cap se strică!" - spun bătrânii. Cea mai mare vină o poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba și creștinii.

Sectele se înmulțesc mai întâi din cauza preoților care nu au grijă pentru turma lui Hristos. Unde preoții își fac datoria de păstori și trăiesc precum învață pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult decât cunoașterea Sfintei Scripturi și decât teologia și predica, este viața preotului. Aceasta este și trebuie să fie cea mai puternică predică a preotului de la țară și de la oraș.

Cel mai greu pentru preot este la Sfânta Liturghie și la Spovedanie.

Ei, părinților, duhovnicia este tare grea, mai ales în zilele noastre! Păcate multe, credință puțină, rugăciune din fugă, vremuri de pe urmă...Numai mila lui Dumnezeu ne poate mântui!

Calitățile unui bun duhovnic sunt acestea: să fie mai întâi om de rugăciune, să iubească Biserica și pe toți oamenii, să fie smerit și blând cu cei smeriți care se căiesc de păcatele lor și aspru cu cei leneși, care nu merg la biserică și nu părăsesc păcatele, să nu fie iubitor de bani și de lucruri pământești, nici să fie iubitor de laude și de cinste. Iar cununa tuturor - să fie gata, la nevoie, a-și pune și viața și sufletul pentru Biserica lui Hristos și pentru fiii săi sufletești.

Se cade povățuitorului să fie bun, dar și înfricoșător, ca cei ce fac bine să îndrăznească, iar cei ce greșesc să nu deznădăjduiască, nici să lenevească.

Este vreme pentru tot lucrul. Este vreme de smerenie și vreme de stăpânire, vreme de mustrare și vreme de cruțare, vreme de îndrăznire, vreme de bunătate și vreme de asprire, adică pentru tot lucrul (se referă la duhovnici- n.r.).

Să cumpănim între asprime și iertare, între scumpătate și iconomie, iar unde nu știm sau în cazuri mai grele să-i întrebăm pe duhovnicii iscusiți și mai ales pe ierarhii noștri.

Duhovnicului i se cade a lua hotărâre dreaptă, după pravilă.

Dacă cineva se abate de la datoria lui și nu ascultă de sfaturile duhovnicului, el singur va răspunde în fața lui Dumnezeu. Duhovnicul însă este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui și să-l ierte.

Dacă am face noi tot ce-i învățăm pe alții, am fi sfinți.

Pe cei care nu făgăduiesc că părăsesc păcatele, nu avem voie să-i dezlegăm până nu se căiesc de ele din inimă și nu le părăsesc.

Să ne rugăm mult pentru cei ce se mărturisesc la noi și au cazuri grele, și Dumnezeu ne va încredința tainic ce canon să le dăm și când să-i apropiem de cele sfinte.

Toți preoții, fie ei călugări, fie de mir, sunt datori să-și aibă duhovnicii lor și să se spovedească regulat, iar când este vorba de cazuri mai grele să se mărturisească numai la episcop.

Dacă omul pătimaș, deși făgăduiește, nu se poate lăsa de păcat, atunci duhovnicul, după mai multe încercări, să se roage pentru el și să-l trimită la alt duhovnic mai iscusit.

Back to Top

Despre rai

Trece viața, vrei-nu-vrei, și mâine-poimâine să ne întâlnim, cu toții, colo sus în rai.

Și după ce vom trece dincolo, n-o să ne uităm în urmă. Acolo e lumina lină, luna e întotdeauna plină. Soarele niciodată nu asfințește, iar clima nu se răcește. Păsările cântă frumos și laudă pe Domnul Hristos. Îngerii neîncetat slavoslovesc, cântând slava Împăratului ceresc. Iar Maica Domnului stă de-a dreapta Fiului.

Despre răbdare

Nimic nu putem dobândi fără smerenie și răbdare.

Până la rai ne trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!

Să vă dea Domnul răbdare cu dragoste, că prin răbdare se câștigă raiul.

Dragul tatei, răbdare, răbdare, răbdare. Dar nu răbdare cu noduri, ci răbdare și îndelungă răbdare cu dragoste.

Răbdarea este de două feluri: dobitocească și cu dragoste. Adică răbdare firească și răbdare duhovnicească.

Răbdare, răbdare, răbdare în boală, în orice necaz.

Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu mulțumire, pentru scumpa mântuire.

Dumnezeu să-ți dea sănătate și răbdare cu bucurie în boală, căci pe cât trupul se topește, pe atât sufletul se împuternicește și se curățește de toate păcatele.

Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că "cel ce va răbda până la sfârșit, acela se mântui".

Deocamdată vă dorim răbdare și bucurie, și după aceea pace sufletească și bucurie duhovnicească.

Back to Top

Despre relațiile de familie

Părinții vor da seama de sufletele copiilor lor, dacă nu le-au insuflat de mici credința și frica de Dumnezeu.

O mamă credincioasă care are bărbat și copii, oricât ar suferi de la soțul ei, trebuie să rabde pentru mila copiilor.

Soția bărbatului desfrânat, care are copii, să rabde cu nădejdea întoarcerii soțului la pocăință și să nu-l părăsească de mila copiilor. Iar dacă nu are copii, să-l părăsească un timp, până dă dovadă de pocăință, și, dacă o cheamă, să se reîntoarcă în familie fără a-i mai aminti de păcatele făcute în trecut.

Femeia care este lăsată de bărbatul ei trebuie să facă tot ce este posibil să se împace cu el, și amândoi să se ostenească pentru salvarea copiilor.

Femeia ucigașă de copii și plină de păcate să-și plângă toată viața păcatele, cu post și lacrimi, și prin milostivire să îngrijească de copii orfani și bolnavi, după sfatul duhovnicului ei.

Multe femei își pierd sufletul pentru desfrânare și avort.

Femeia văduvă, dacă este tânără și are copii, să trăiască în înfrânare un an-doi, iar dacă se poate înfrâna, cu darul lui Dumnezeu, să rămână văduvă pentru copii și să se jertfească pentru viitorul și creșterea lor. Dacă nu se mai poate înfrâna, să se căsătorească cu binecuvântarea preotului ei, dar nu pentru păcate, ci pentru a naște copii și pentru înfrânare.

După 40-50 de ani, femeile văduve nu trebuie să se recăsătorească, dacă iubesc pe Hristos și doresc să-și mântuiască sufletul.

Back to Top

Despre rugăciune

Teologia noastră este rugăciunea!

Orice creștin, fie călugăr, fie mirean, trebuie să aibă un program de rugăciune.

Rugați-vă cât mai mult lui Dumnezeu! Aceasta este toată speranța mântuirii noastre. Că din rugăciune izvorăsc toate faptele bune.

Să fii cuminte și să nu lași rugăciunea.

Zi bogdaproste că Maica Domnului este cu noi și nu lasă rugăciunea.

Să nu te temi niciodată, căci la cârma vieții noastre este Bunul Dumnezeu, este Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Măicuța Domnului. El ne acoperă cu harul Duhului Sfânt. Numai să nu lăsăm sfânta rugăciune.

Când suntem la o răscruce în viață, să facem două lucrări: să ne rugăm și să întrebăm.

Să ai pe mama la dreapta și moartea la stânga. Mângâie-te cu ele. Când ești fricos te mângâie mama, adică rugăciunea; iar când ești prea voios, te mângâie moartea, adică lacrimile. Așa, în toată vremea, aceste două surori îți vor fi de mare folos. Spor în toate cele bune.

Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului și mulțumirea duhovnicească. Oriunde ești - ești liniștit; orice faci - ești mulțumit, știind că toate sunt rânduite de la Domnul.

Acea rugăciune este mai de folos care izvorăște lacrimi de umilință, care ne ajută să părăsim păcatele și să creștem în dragoste, în smerenie și în credință. Fiecare să se roage cu rugăciunea care-l ajută să sporească mai mult în fapte bune și pocăință.

Rugăciunea cu simțire și lacrimi ne unește cu Hristos, dulcele nostru Mântuitor.

Lacrimile la rugăciune, cugetul că ești cel mai păcătos, o mare bucurie în inimă și multă iubire și milă față de toată zidirea sunt semnul sporirii duhovnicești.

Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Că cine citește psalmi imită pe îngeri și cântă împreună cu ei.

Râvna, rugăciunea și smerenia ajută cel mai mult pe calea mântuirii.

Să unim rugăciunea citită cu cea cântată, adică rugăciunea din cărți cu cea rostită în taina inimii, și atunci vom spori și vom dobândi multă bucurie și pace în suflet.

Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim! Căci trebuie să avem întotdeauna conștiința și mintea curată; ca rugăciunea noastră să poată ajunge la cer!

Când ne rugăm, trebuie repetat mereu: "Iartă-mi mie, Doamne, cum iert și eu".

Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi și să postim, că Dumnezeu are de unde da, dacă are cui da!

Totdeauna să fiți cu gândul la biserică, că acum se cântă "Heruvicul", acum se cântă "Axionul"...

Să ne rugăm nu numai pentru bunii noștri frați și prieteni care ne iubesc, ci și pentru cei care nu ne iubesc, ca să dovedim că suntem fiii lui Dumnezeu după dar și să vedem ușa raiului deschisă spre noi.

Să ne rugăm unii pentru alții, ca Dumnezeu să ne învrednicească de mântuire și să ne facă parte de un colțișor de rai...

Rugăciunea puțină, făcută mecanic, din silă sau de ochii altora, este bună, dar nu aduce mult folos, până se atinge Duhul lui Dumnezeu de inimile noastre.

Back to Top

Despre rugăciunea inimii

Rugăciunea inimii este treapta cea mai înaltă a rugăciunii.

Rugăciunea nu este teorie care se invață la școală. Rugăciunea inimii, adică cea făcută cu simțirea inimii, este o dăruire a Sfântului Duh, un dar de sus, pe care îl primesc numai cei vrednici de el.

Cui îl iubește pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată virtutea și din toată inima sa i se dăruiește darul rugăciunii inimii și darul sfintelor lacrimi. Altfel, poți recăpăta rugăciunea inimii din experiență, după o lungă practică, dar se pierde ușor, căci inima nu arde de iubire pentru Hristos.

Despre smerenie

Mare este smerenia pentru călugări și pentru creștini!

Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredințează că suntem mai păcătoși decât toți oamenii și nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi înșine nu avem smerenie, ci atunci când altul ne ocărăște și ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm și zicem: "Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele", aceasta este smerenia adevărată.

De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spală păcatele și biruiesc diavolul.

Back to Top

Despre voia lui Dumnezeu

Să te lași în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului.

Să cerem ajutor de la Domnul și să ne lăsăm în mâna Lui.

Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa.

De vrei să asculți și să te folosești, taie-ți voia și lasă-te în voia lui Dumnezeu și primește cuvintele și dragostea noastră.

Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci i se par ușoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele.

Dumnezeu, pe cine iubește, îl ține aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea și înșelăciunea lumii să-i câștige sufletul.